22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportCinci din cinci pentru Oltchim

Cinci din cinci pentru Oltchim

Campioana României îşi păstrează invincibilitatea în mandatul lui Vestergaard

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au înregistrat, duminică seară, la Viena, a cincea victorie în grupa A a Ligii Campionilor, 25-24 cu Hypo, însă aceasta a fost şi cea mai grea de obţinut. Succesul s-a conturat însă abia în finalul partidei, după ce Vâlcea a avut de refăcut un alt handicap de trei goluri, 19-22 (min. 45). Cu Paula Ungureanu în poartă – a blocat cinci aruncări de la 7 metri – şi, din nou, Bulatovic inspirată, Oltchim s-a impus dramatic.
Arbitrajul din ultimele minute l-a supărat pe Vestergaard, care a protestat şi a primit rapid un cartonaş galben. „Cel mai greu meci va fi cel din deplasare de la Hypo Viena“, declara Bulatovici, pentru Mediafax, după trei meciuri în grupă. Şi a avut dreptate. Hypo a evoluat mult mai bine ca în tur, iar jocul Oltchimului nu a fost cel obişnuit. Campioana României a tremurat serios pentru cea de-a cincea victorie din grupă. Dar a obţinut-o şi rămâne neînvinsă. Marcatoarele Oltchimului au fost: Bulatovici (10 goluri), Neagu (3), Brădeanu (3), Stanca (2), Nechita (2), Managarova (2), Curea (2) şi Pineau (1).
„Sunt mulţumit de victorie, chiar dacă am avut şi momente mai slabe. Victoriile aduc victorii, moralul e ridicat şi asta nu poate să fie decât bine“, a spus antrenorul Jakob Vestergaard.
După cinci etape derulate în grupa A, clasamentul este următorul: 1. Oltchim – 10 puncte, 2. Hypo Viena – 6, 3. Randers HK – 4, 4. Buxtehuder SV – 0 puncte. În primele patru etape, campioana României a obţinut doar victorii, fiind calificată în grupele principale, după cum urmează: 32-25 cu Hypo, 35-14 cu Buxtehuder, 24-20 şi 27-23 cu Randers HK. Oltchim mai are de jucat un meci, pe teren propriu, cu Buxtehuder SV, duminică, iar două zile mai târziu îşi va afla adversarele din grupele principale, la tragerea la sorţi de la Viena.

Berbecaru a lăudat jucătoarele

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat după victoria cu Hypo Viena (25-24) că fetele au dat dovadă de spirit de echipă şi au demonstrat că pot trece peste orice. „Este o victorie mare, care nu doar că ne asigură locul 1 în grupă, dar a şi demonstrat că Oltchim poate trece peste orice. M-am aşteptat că va fi un meci greu, pentru că Hypo îşi juca şansa de a avea asigurată calificarea mai departe încă din seara asta. Era clar că va lupta cu orice preţ. Aşa, vor avea de tras serios cu Randers, în ultima etapă. La noi, mi-a plăcut spiritul de echipă al fetelor, portarii Navarro şi Ungureanu, dar şi interul Bulatovici“, a declarat Petre Berbecaru, pentru Mediafax. Oficialul vâlcean a mai precizat că Marija Jovanovici, care a fost accidentată în minutul 35, are probleme la gleznă, dar că se bucură că nu e vorba de o accidentare gravă la genunchi, cum părea iniţial: „Sperăm că îşi va reveni cât mai repede“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS