14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGomis şi Mbella, la Buzău

Gomis şi Mbella, la Buzău

Jucătorii francezi de origine africană, Bruno Gomis (22 de ani) şi Emmanuel Mbella (20 de ani), remarcaţi de cei de la Pandurii Târgu Jiu în Antalya, au fost direcţionaţi către divizionara secundă Gloria Buzău. Cei doi au semnat până în vară cu gruparea din Buzău, din postura de jucători liberi, iar dacă vor da satisfacţie vor reveni la Târgu Jiu. Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş, consideră că cei doi nu pot ajuta în acest moment echipa. Pandurii Târgu Jiu a promovat în Liga 1 în acest sezon şase jucători, doi dintre aceştia fiind din pepiniera proprie: Alexandru Vlad, Alexandru Maxim, Alexandru Neagu, Alexandru Grigoraş, Roberto Dumitru şi Daniel Unguru. Dintre aceştia, Vlad şi Maxim şi-au câştigat deja locul de titular. „Maxim e în creştere de la meci la meci. A arătat că are calitate şi în turul campionatului. Aştept să crească de la meci la meci pentru că are potenţial mult mai mare decât a arătat până acum“, a spus Grig. Şi Vlad l-a impresionat pe tehnicianul pandurilor, care îl vede mai valoros decât Grecu şi Cardoso.
Altfel, conducătorii echipei secunde a pandurilor l-au eliberat din funcţia de tehnician principal pe Florin Bejinariu chiar înainte de startul returului, numindu-l director tehnic. Claudiu Mocioi a fost învestit ca antrenor principal, acesta conducând de pe bancă echipa în primul meci oficial din 2012, cu FC Târgovişte, scor 2-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS