18.3 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHagi, curtat de Eskişehirspor

Hagi, curtat de Eskişehirspor

Presa din Turcia a informat că Gică Hagi a negociat cu diriguitorii grupării Eskişehirspor pentru a prelua conducerea tehnică a acestei echipe, care a rămas fără antrenor după ce l-a demis la sfârşitul săptămânii trecute pe Riza Calimbay.
Se pare că oficialii clubului turc l-au contactat mai întâi pe germanul Christoph Daum, dar au renunţat la această variantă din cauza preţului prea mare şi s-au orientat apoi către Hagi. „Însă, după ce a considerat că este prea mare şi suma cerută de tehnicianul român, Eskişehirspor şi-a îndreptat atenţia către un antrenor turc. Oficialii, care au discutat o perioadă cu Samet Aybaba, l-au contactat şi pe oficialul federaţiei turce, Ersun Yanal“, a scris Fanatik.
La rândul său, cotidianul Fotomac a notat că Hagi este favorit pentru a prelua conducerea tehnică la Eskişehirspor, iar variante de rezervă sunt John Benjamin Toshack şi Holger Osieck.
Preşedintele clubului Eskişehirspor, Halil Unal, nu a confirmat discuţiile cu Gică Hagi. „În presă au apărut multe nume de tehnicieni turci şi din străinătate în legătură cu postul de antrenor al echipei Eskişehirspor. Majoritatea acestor nume nu se află în atenţia noastră“, a precizat Unal.
Riza Calimbay a fost demis duminică de la conducerea tehnică a echipei Eskişehirspor, care a obţinut în primele şase etape ale campionatului Turciei doar două puncte şi se află pe locul 17 în clasament. Gică Hagi a antrenat în Turcia formaţiile Bursaspor (2003) şi Galatasaray (2004-2005).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS