16.8 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024

Grunfeld, român

Baschetbalistul Dan Grunfeld, fost jucător în NBA, la New York Knicks, a primit cetăţenia română şi va evolua în naţionala României, conform anunţului de miercuri al FR Baschet. Dan Grunfeld, care are 25 de ani, 1,98 metri, 98 kg şi este conducător de joc, a absolvit Stanford University, trecând apoi pe la formaţia germană EWE Baskets Oldenburg şi cea spaniolă Valencia Gandia. A evoluat timp de o lună şi în NBA, la New York Knicks, în toamna anului trecut, dar a preferat să se întoarcă în Spania. „Naţionala masculină înregimentează un jucător tânăr, de real talent. Dan Grunfeld va îmbrăca tricoul României pentru prima dată în aceasta vară, când naţionala va finaliza campania de calificare pentru barajul care asigură promovarea în prima divizie valorică a baschetului european“, se arată într-un comunicat al FR Baschet. Tatăl jucătorului, Ernie Grunfeld, s-a născut la Satu-Mare (1955), iar în 1964 a emigrat în SUA. Grunfeld senior a evoluat în NBA, dar şi în naţionala SUA, cu care a câştigat medalia de bronz la JO din 1976. Între 1989 şi 1999, a fost managerul general al echipei New York Knicks, ocupând aceeaşi funcţie şi la Milwaukee Bucks (1999-2003), iar de şase ani este preşedintele clubului Washington Wizards.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU