20.6 C
Craiova
duminică, 21 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 200.000 de cetățeni au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paște

Peste 200.000 de cetățeni au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paște

Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră.

Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 120.150 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport care au tranzitat punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări, conform comunicatului de presă al Poliţiei Române de Frontieră, conform News.ro.

De asemenea, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră au tranzitat 66.754 de persoane, dintre care 4.666  de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05.05.2024, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 7.946.373 cetăţeni ucraineni.

65 de ilegalități și amenzi de aproape 22.000 lei la punctele de frontieră

În ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

– 65 de fapte ilegale (37 infracţiuni şi 28 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

– valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 21.800 lei;

– bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 163.400 lei;

– nu a fost permisă intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu a fost permisă ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.

CITEȘTE ȘI: Femeie din Țuglui, dată dispărută de tatăl său

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS