19.2 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportDrobeta caută atacant

Drobeta caută atacant

Locul doi ocupat de FC Drobeta la finalul turului şi posibilitatea de a ajunge în primul eşalon i-au făcut pe oficialii severineni să-şi facă de pe acum planuri pentru atacarea returului. Oltenii vor să se întărească în această pauză competiţională şi caută un vârf de atac. „Suntem în discuţii pentru transferarea unui atacant. În ceea ce priveşte plecările, chiar dacă sunt oferte pentru unii jucători, nu va pleca nimeni până la sfârşitul campionatului. Avem ca obiectiv promovarea şi vom face totul pentru atingerea acestui deziderat“, a precizat preşedintele clubului mehedinţean, Vasile Mănescu.
FC Drobeta se va reuni pe 15 ianuarie, elevii lui Iulian Mihăescu urmând să efectueze un cantonament de 14 zile, foarte probabil în străinătate. „Este posibil să mergem în Antalya pentru două săptămâni, însă decizia o vom lua zilele următoare“, a spus Mănescu.
În ceea ce priveşte documentaţia de licenţiere pentru Liga I, preşedintele severinean a afirmat că „putem îndeplini fără probleme cerinţele din manualul de licenţiere“. Stadionul „Municipal“ din Drobeta Turnu Severin a intrat încă din toamnă într-un amplu proces de modernizare care va include şi înlocuirea gazonului, acţiunea urmând să se finalizeze la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU