Un altfel de colţ de puşcărie

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Ieri s-a inaugurat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova „camera părinte-copil“. Acesta este singurul spaţiu în care părinţii deţinuţi îşi vor putea ţine, la întâlnirile de familie, copiii în braţe.  

O cameră micuţă, umplută de lumina din geam. O băncuţă portocalie, două taburete albastre, asortate toate cu mocheta veselă. Ciupercuţe roşii pe pereţi, jucării atârnate pe rafturi şi o muşcată care râde-n fereastră, de parcă gratiile din spate ar dispărea ca prin farmec. Un loc vesel, cald, primitor, care-ţi dă senzaţia de „acasă“. În care cuvântul „puşcărie“ se topeşte brusc sub ploaia de soare. Este locul în care, de ieri, părinţii aflaţi în detenţie îşi vor putea, în sfârşit, îmbrăţişa cu drag copiii.
Timp de câteva săptămâni s-a preocupat Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova cu amenajarea acestei încăperi. Încă de la începutul proiectului au numit-o „camera părinte-copil“, adică un loc special amenajat pentru o reîntâlnire veselă şi fericită între membrii familiei. Un spaţiu colorat şi primitor, în care micuţii să nu simtă deloc „răcoarea“ penitenciarului, în care se pot juca şi petrece clipe relaxante alături de părinţi.
„Această încăpere aparţinând sectorului Vizită, recent modernizat, din Penitenciarul Craiova. A fost amenajată pentru întrevederile dintre persoanele private de libertate şi copiii aflaţi în plasament, pentru a crea condiţii adecvate vârstei acestora“, a declarat ieri, la inaugurarea camerei părinte-copil, subcomisar Raluca Ţîrcă, purtător de cuvânt al PMS Craiova.  

Un loc special pentru sufletele împovărate

Ana Lăcătuş se află în Penitenciarul din Craiova de zece ani. A comis un omor. Şi mai are şase ani de executat. În tot necazul pe care îl are de dus în spate, doar copiii reuşesc să o mai aline. Are şase. Şi îi vede atunci când asistentul social care se ocupă de ei încuviinţează întrevederea.
„Îi am în plasament pe toţi. I-am văzut ultima dată acum două luni, în spaţiul vechi de vizită, la masa aceea lungă, de faianţă rece. Abia puteam să le ating degetele, atât de departe stăteam acolo unii de alţii“, îşi aminteşte femeia, privind cu bucurie măsuţa şi scăunaşele din noua cameră, nedespărţite de nici un obstacol. „Nici nu puteam să scot o vorbă din gură, la cât de neprietenos era locul ală lung şi întunecos. De-acum, voi putea chiar să-i iau în braţe, să-i strâng la piept... Abia aştept să-i văd!“, zâmbeşte deţinuta, potrivind cu grijă muşcata în fereastră.
Şi Geanina Pistroescu aşteaptă cu înfrigurare reîntâlnirea cu cei doi copii ai ei, aflaţi acum în grija mamei. A intrat în puşcărie pentru proxenetism. Greul cel mare a trecut: a efectuat trei ani din pedeapsă. Mai are două luni, dar i se par mai lungi decât doi ani. Pe 15 august, chiar de Sfânta Maria, îşi va revedea copiii. Aici. „Îmi place, parcă ar fi la grădiniţă. Dar, în acelaşi timp, în camera asta atât de frumoasă, ora aceea de întrevedere, cum i se spune, va fugi ca gândul. Sunt însă sigură că ne vom simţi mult mai bine decât în vechiul spaţiu“, recunoaşte timid femeia, abia îndrăznind să se uite în jur.

Binecuvântată de mitropolit

Întrevederi între părinţii deţinuţi şi copiii acestora, aflaţi în plasament, se fac de câţiva ani la Penitenciarul Craiova. Nu au avut însă până acum un spaţiu adecvat pentru astfel de întâlniri. De cum s-a dat startul proiectului, conducerea PMS Craiova a luat legărura cu colaboratorii săi obişnuiţi. Şi astfel, cu sprijinul Arhiepiscopiei Craiova, prin Fundaţia „Vasiliada“, a fost dotată încăperea cu cele de trebuinţă, de la mobilier la micii maimuţoi aşezaţi pe rafturi. Decorarea pereţilor a fost realizată de trei copii de la centrul social „Aripi de Lumină“, care au dorit să creeze un ambient plăcut, propice unei apropieri între părinţii privaţi de libertate şi copiii acestora. Iar binecuvântarea a fost dată ieri, la ora inaugurării oficiale, chiar de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit, Dr. Irineu Ion Pop.
„În acest loc, ne apropiem de Dumnezeu, copiii şi părinţii deopotrivă se apropie de El. Penitenciarul este un loc de penitenţă, pocăinţă pentru cei care ajung aici. Orişice călcare de lege are o dimensiune psihologică. Ea devine faptă, atunci când realizăm ce am făcut, şi viciu când o repetăm. Întoarcerea spre Dumnezeu îl determină pe om să ajungă la înţelegere, cunoaştere de sine, la armonie cu Dumnezeu, cu sufletul şi gândul şi cu lumea din jurul său - ceea ce duce la o bună convieţuire în societate. Camera aceasta, în care părinţii aflaţi în penitenţă îşi vor putea ţine copiii în braţe, precum şi asistenţa religioasă din penitenciar sunt binevenite. Îi vor ajuta şi pe unii, şi pe ceilalţi să aleagă calea cea bună“, au fost cuvintele Înalt Prea Sfinţitului, după oficierea slujbei de sfinţire a noului spaţiu.