Cei mai săraci oameni din Gorj trăiesc într-o colibă construită din câteva cărămizi, lemn şi pământ. În cocioaba aşezată la marginea satului Gornăcel, din comuna Schela, pe un teren abrupt, Anica Feraru şi Ion Mărunţelu trăiesc şi acum la lumina lămpii.
Locul în care trăiesc cei doi oameni se află la doar 20 km de Târgu Jiu, dar existenţa lor este pur şi simplu primitivă. În încăperea în care îşi duc viaţa sunt doar două paturi şi o sobă din pământ. Paturile sunt făcute din scânduri şi sunt aşezate direct pe pământ. Deasupra lor atârnă o bucată de slănină. Este legată de una dintre grinzi, pentru a fi ferită de şobolani. Lampa, care este singura sursă de lumină, este agăţată de un cui. Decorul este completat de un frigider ruginit, care se află în micul hol de la intrare. La toate acestea se adaugă un porc şi două găini. Cam asta este toată avuţia celor doi oameni.
Cocioaba este construită, în partea din faţă, din cărămizi şi bolţari, iar în rest din lemn şi pământ. Pentru că este amplasată la marginea unei pante, locuinţa se umple de apă ori de câte ori plouă. De multe ori s-a întâmplat ca oamenii să se trezească în casă cu apa până la genunchi.
Scot apa din casă atunci când plouă
Anica Feraru are o viaţă de coşmar. Femeia se deplasează cu mare greutate din cauza unui traumatism suferit în urmă cu mai mult timp, dar pe care nu l-a tratat. Acum poate să meargă doar cu ajutorul unui ciomag. Cu foarte mare greutate poate ieşi din curte, din cauză că trebuie să urce o pantă. Anica Feraru trăieşte alături de un bărbat alcoolic, care mai tot timpul o lasă singură. Ion Mărunţelu îşi petrece mult timp la birtul din sat, unde-şi lasă cea mai mare parte din banii pe care-i primeşte de la primărie, sub formă de ajutor social.
Anica Feraru are 58 de ani şi este săracă de când se ştie. A trăit o bună parte din viaţă într-un bordei. Este obişnuită să stea în asemenea condiţii şi nu i se mai pare ceva ieşit din comun. „Am stat într-o locuinţă săpată în pământ, care s-a huruit şi ne-am mutat aici. Casa asta a fost construită pe timpul lui Ceauşescu. Am luat nişte bolţari şi cărămizi şi le-am pus la intrare, în partea din faţă, dar nu sunt prinse cu ciment, ci cu pământ. Nu am avut bani. Trăim cum putem. Nu am avut niciodată televizor. Mai mergem la o vecină să ne uităm şi noi la televizor. Când plouă, apa ajunge în casă până la genunchi şi trebuie să o scoatem cu găleţile. Când ninge, casa se acoperă de zăpadă. Îmi e frică să nu cadă peste noi“, s-a plâns Anica Feraru.
Deşi săracă, ea era o femeie harnică. Făcea treabă în jurul cocioabei şi mergea să lucreze cu ziua la oamenii din sat. Acum nu mai poate să muncească. Reuşeşte cu greu să iasă pe poarta casei. Câteodată, mai merge şi la magazin să cumpere cele necesare, pentru că nu are nici un ajutor din partea bărbatului lângă care trăieşte. Femeia pleacă dimineaţa şi se întoarce seara, pentru că se deplasează foarte greu, mai ales că satul în care locuieşte se află pe vârful unui deal. „Merg şi eu cum pot. Am căzut mai de mult dintr-o căruţă, dar nu am fost la doctori să mă tratez şi acum de-abia mai pot să merg. Mă doare sufletul că nu mai pot să muncesc“.
Condiţii proaste chiar şi pentru animale
Vecinii sunt îngroziţi de modul în care cei doi bătrâni îşi duc existenţa. „Îi mai ajut cu mâncare şi haine. Eu nu ştiu cum pot să trăiască acolo. Şi animalele trăiesc în condiţii mai bune ca ei. Nu cred că există oameni mai amărâţi decât ei. Aşa au trăit mereu. Sunt săraci de când îi ştiu“, a spus Domnica Avramescu, vecină. „Vin deseori să ne ceară ajutorul. Le mai dăm mâncare şi haine. Condiţiile în care stau sunt jalnice. Mai ales atunci când plouă e foarte rău, pentru că locuinţa se umple de apă“, a afirmat altă vecină, Floarea Corobea.
Conducerea Primăriei Schela face promisiuni
Conducerea Primăriei Schela cunoaşte situaţia în care se află cei doi oameni şi promite că se va ocupa în perioada următoare de racordarea locuinţei la energie electrică. Mai mult decât atât, primarul localităţii, Aristide Şerbănescu, s-a angajat că va construi chiar o încăpere pentru ca oamenii să locuiască în condiţii mai bune: „Mă voi ocupa ca, în perioada următoare, locuinţa în care trăiesc cei doi să fie racordată la energie electrică. De asemenea, vom analiza să vedem de ce materiale e nevoie pentru a le construi o încăpere, ca să locuiască în condiţii decente. Lucrările vor fi executate cu oamenii de la ajutorul social. Am stabilit cu Anica Feraru să-i lăsăm banii unei vecine, pentru că ea nu se poate deplasa, iar dacă îi dăm bărbatului cu care trăieşte, acesta îi cheltuieşte pe băutură“.
Pentru cei mai săraci oameni din Gorj, viaţa nu are nici un fel de perspective. Anica Feraru a uitat să mai zâmbească. Nu a avut motive. Viaţa ei a fost apăsătoare şi deprimantă şi s-a limitat doar la asigurarea celor necesare existenţei. O viaţă în care singura dorinţă a fost asigurarea hranei.
