Castelul Bran se afla nu numai in inima Carpatilor, ci si in inima multor români. Innobilat de istorie, alintat de legende, castelul Bran este pentru multi dintre noi un simbol national.
Recent, proprietarii de drept ai castelului au cerut retrocedarea lui; lucru absolut normal; dupa cum e normala si intentia statului român de a rascumpara castelul pentru a ramâne in patrimoniul cultural national. Dupa discutii directe cu proprietarul, acesta a cerut 20 de milioane de euro. Spre deosebire de Peles, care a fost construit din banii proprii ai lui Carol I, Bran a fost construit de comunitatea brasoveana si daruit reginei Maria, ca un semn de apreciere a eroismului manifestat in razboi; deci a-l rascumpara inseamna a-l plati a doua oara. Dar merita sa incercam sa pastram aceasta frântura autentica din istoria patriei, istorie de atâtea ori terfelita si mânjita.
Fara indoiala, e dreptul proprietarului sa ceara suma pe care o considera corespunzatoare. Dar din momentul in care statul si-a manifestat intentia de a rascumpara castelul, lucrurile au luat o turnura deja cunoscuta de la precedentele retrocedari si privatizari; sa incercam sa jupuim statul de cât mai multi bani! Primul impuls a fost sa cainez casa de Habsburg ca a ajuns in asemenea stare incât sa profite de banii unui popor atât de nevoias. Dar nu cred ca arhitectura acestei combinatii este a lor; e prea murdara ca sa nu fie româneasca. N-am nici un fel de dovezi; nu emit sentinte, ci prezint niste lucruri. Avocatul proprietarilor este român; cunoaste mult si multe si stie ca in România totul e posibil, fara primejdia vreunei raspunderi. In plus, o data cu cresterea pretului castelului creste si onorariul sau. Un oficial din conducerea orasului Brasov a declarat disponibilitatea comunitatii brasovene de a rascumpara castelul cu suma de 60 de milioane de euro; prin aceasta a oficializat si certificat pretul acestei rascumparari, concurând neloial statul român. Cetatenii n-au fost consultati insa; ce conteaza prostimea in fata conducatorilor. In plus, la sugestia avocatilor proprietarului, a prezentat o banca din Austria dispusa sa acorde drept imprumut suma necesara rascumpararii. Sunt absolut convins ca aceasta persoana oficiala a facut totul din patriotism si nu s-a gândit defel la eventuale recompense materiale (oare?).
Curat murdar, nene Iancule. Inca o pagina tulbure se adauga atâtor altele ale istoriei noastre contemporane!
Nu am nimic impotriva retrocedarilor, daca ele se fac corect si responsabil. Este normal ca unei persoane care a muncit 20 de ani ca sa-si construiasca o casa pentru ea si urmasii ei, facând imprumuturi la banci si ducând un trai modest, sa i se inapoieze locuinta sau alte bunuri obtinute prin munca ori inteligenta. Prin retrocedare eu inteleg inapoierea proprietarilor de drept a acelor bunuri a caror valoare depaseste posibilitatile actualilor proprietari, in special a celor care sunt bugetari si care si-au construit vilele la doi-trei ani de la data ocuparii unei demnitati inalte. In felul acesta, purcoiul de vile luxoase s-ar intoarce la proprietarul de drept, poporul. Dar aceasta minune nu se va intâmpla; fiindca toate comisiile care eventual vor fi incropite pentru realizarea acestui lucru vor fi formate din persoane care au dobândit foloase necuvenite. Poate ca acum când la conducerea CSM a venit un adversar declarat al retrocedarilor, din cauza caruia mai platim inca amenzi la CEDO (desi am platit enorm pâna acum), lucrurile s-ar putea schimba; in bine oare?
Dar va intreb: „Spuneti-mi ce-i dreptatea? Cei tari se ingradira/ Cu-averea si marirea in cercul lor de legi/ Prin bunuri ce furara in veci vezi cum conspira/ Contra celor ce dânsii la lucru-i osândira…“ (Mihai Eminescu).
