Nu sunt dintre cei care se dau de ceasul mortii privind tabloul, altminteri jalnic, al României politice din ultimii ani. Sigur ca starea de disconfort e majora. Sigur ca, intre zâmbetul stingherit sau momentele de mare dezamagire, incape, din când in când, si un dor de duca. Dar nu dureaza mult. Pentru ca, dincolo de toate aceste derapaje sau chiar adevarate nenorociri, exista, mai puternic decât toate la un loc, un semn de intrebare: când si cum se va produce schimbarea?
Dorinta românilor de a vedea implinindu-se etapele unei schimbari majore o arata toate sondajele de opinie. De la vise colorate, ca niste baloane de bâlci, despre Uniunea Europeana si pâna la sperante desarte despre cresteri de pensii si salarii simultan cu schimbarea garzii la Palatele Victoria si Cotroceni, tot românul viseaza schimbarea. Iar când vine vorba de clasa politica, in care, pentru cei mai multi dintre compatrioti, intra, de-a valma, tot ce misca si cuvânta pe micul ecran, cercetarile sociologice dau ca sigura marea pofta a românilor de a vedea, in sfârsit, in fruntea statului, oameni competenti si, daca se poate, mai putin hoti. Profesionisti, in linii mari. Asa arata, din vorbe si sondaje, generatia asteptata.
Cine are rabdarea si curajul unei atente cercetari a realitatii va vedea insa, cu uimire, ca, puse cap la cap, perceptiile românilor despre ceea ce inseamna profesionalism si performanta sunt departe de definitiile oricarui dictionar. Personaje de carton, fara substanta si masura, dar puternic mediatizate s-au transformat in repere. Justitiarismul din vorbe, sprituri si sughituri tine loc de dreapta judecata. Generatia asteptata de majoritatea românilor este, din pacate, generatia vorbelor tari, a revanselor la ore de maxima audienta. Profesionalismul si maiestria in arta politicii n-au loc pe micul ecran si nici in primele locuri ale sondajelor de opinie. Ne-am face un mare bine daca am inceta sa ne mai amagim: ani multi de acum incolo vom vota tot dupa acelasi pagubos algoritm, potrivit caruia desemnam câstigatori la puncte din rândul celor care tipa si promit mai tare.
Generatia asteptata e, de fapt, o generatie neasteptata. Scapam, probabil, de generatia limbii de lemn, dar ne asteapta generatia cozilor de topor. Cu putina tristete, fara isterie, dar mai ales lucizi, trebuie sa acceptam ca nici in urmatorii ani nu va veni luminarea la care unii viseaza inca din primele zile ale caderii comunismului. Pentru o altfel de Românie e nevoie, in primul rând, de curajul ridicarii in picioare. Pâna atunci, nu ne ramâne decât sa ne ferim copiii din calea generatiei neasteptate care da navala pe micul ecran, ucigând orice urma de bun-simt in numele spriturilor baute cu presedintele.
