5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete

Olt: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt au efectuat 5 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.

În această dimineață, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au efectuat cinci percheziții domiciliare, pe raza județului Olt, la locuințele unor persoane bănuite de implicare în activități de contrabandă cu țigarete.

În urma perchezițiilor efectuate pe raza comunelor Rusănești, Tia Mare și Brastavățu, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor 4.756 de pachete de țigarete, diverse mărci, fără a avea aplicate timbru de marcaj fiscal, și cantitatea de 35 kg de obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.

Totodată, a fost indisponibilizată suma de 121.900 de lei și 3.100 euro.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS