6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltParchetul de pe lângă Judecătoria Balş face cercetări pentru ucidere din culpă în urma accidentului de la Pădurea Sarului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş face cercetări pentru ucidere din culpă în urma accidentului de la Pădurea Sarului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş a preluat dosarul deschis în urma accidentului, care a avut loc pe DN65, pe raza comunei Bobiceşti, judeţul Olt, în zona Pădurea Sarului. În cauză, urmărirea penală continuă sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt, adoptării măsurilor legale şi stabilirii răspunderii judiciare.

Vă reamintim că, pe 24 aprilie, în jurul orei 14.44, cinci persoane au murit într-un accident rutier extrem de grav, care s-a produs pe raza comunei Bobiceşti, judeţul Olt. În impact au fost implicate un autotren, un autoturism marca Seat şi un autoturism marca Ford. Din cercetările preliminare a rezultat că autotrenul, ce se deplasa pe direcţia Slatina-Balş, când a ajuns în dreptul km. 32+950, a intrat pe contrasens, ca urmare a exploziei unui pneu constatată cu marjă de probabilitate, acroşând autoturismele marca Ford şi Seat, ce circulau regulamentar pe direcţia Craiova-Slatina. În accident au murit toţi ocupanţii autoturismului Ford, o familie compusă din soţ, soţie şi doi copii minori, şi conducătorul autovehiculului Seat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS