Polițiști de frontieră, judecați pentru braconaj

În octombrie, anul trecut, ofițerii anticorupție au ridicat cinci inculpați din acest dosar
În octombrie, anul trecut, ofițerii anticorupție au ridicat cinci inculpați din acest dosar

Ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunțat trimiterea în judecată a trei polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Calafat, dar și a altor șase inculpați. Printre infracțiunile reți-nute de procurori se numără braconajul, darea de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie, anul trecut, când au reușit să destructureze o grupare de patru braconieri, coordonaţi de un agent de poliţie din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ.

Anchetatorii au reținut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpații Florin Șarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu și Nicolae Balaci „s-au deplasat în zona Bistreţ, județul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“. În urma cercetărilor s-a stabilit că agentul Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro.

În urma anchetei, procurorii doljeni au pus sub acuzare încă doi polițiști de frontieră de la Bistreț, dar și alți doi inculpați. Este vorba de agenții de poliție Cătălin Grecu și Sorin Andrei, dar și de Florin Tătoiu și Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzați că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să nu fie prinși în urma unor eventuale controale.


„Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai precizat anchetatorii doljeni.

Săptămâna aceasta, procurorii doljeni au încheiat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a celor nouă inculpați, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Agentul Aurel Iovan a fost arestat preventiv pe 18 octombrie, el fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv. Alți patru inculpați – Șarlă, Ozunu, Bărbulescu și Balaci – au fost deferiți justiției sub control judiciar.

Reprezentanții SPF Calafat au precizat pentru GdS că cei trei agenți de poliție au fost suspendați din funcții până când instanțele de judecată vor da o soluție definitivă în acest dosar penal.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Actualitate

» Riscul mare de avalanșe se menține la Bâlea Lac; în Bucegi, riscul a scăzut
» Angela Merkel îl avertizează pe Donald Trump cu privire la tentația protecționismului
» Marius Marinescu a depus plângere penală după moartea animalelor de la Circul Globus
» Camera Reprezentanţilor din SUA a votat anularea programului în domeniul sănătăţii, Obamacare
» Oficialii ruşi infirmă ştirea potrivit căreia ambasadorul rus în Yemen a fost ucis
» Un alt ambasador rus a fost ucis
» Papa Francisc l-a primit pe Mahmoud Abbas, care a inaugurat ambasada palestiniană la Vatican
» 42 de copii transportaţi de jandarmi în staţiunea Semenic, după ce au rămas înzăpeziţi
» Cutremur de 6,2 grade în Fiji. Cercul de Foc, în alertă de erupţie vulcanică
» Guvernul britanic pregăteşte „taxa pentru abilităţile imigranţilor”
» MAI: Peste 8.600 de intervenţii ale SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă, în ultimele 24 de ore
» Numele lui Florian Coldea, şters de pe site-ul SRI după ce a fost suspendat
» Ninsorile se întorc în regiunile sudice, sud-estice, dar și la munte
» Ebola: probleme de sănătate la trei din patru supraviețuitori la un an după infectare
» FMI a aprobat o linie de credit în valoare de 8,24 miliarde euro pentru Polonia
» Circulație îngreunată pe Dunăre, din cauza sloiurilor
» Doi chinezi uiguri au fost arestați în legătură cu atacul sângeros care a avut loc Istanbul de Revelion
» Angajații de la Tierpark din Berlin caută un nume pentru un pui de urs polar
» O eclipsă parțială de Lună în luna august, fenomenul astronomic al anului 2017 în România
» Vizita lui Igor Dodon la Moscova nu se va solda cu rezultate concrete, consideră experți de la Chișinău
» S-a încheiat divorțul dintre Johnny Depp și Amber Heard
» Hotărârea de Guvern, prin care se poate limita furnizarea de energie şi se pot reduce sau opri temporar exporturile, a fost publicată în Monitorul Oficial
» Candidatul dreptei în alegerile prezidențiale din Franța, împotriva preluării unui număr mai mare de refugiați
» Cei mai căutați angajați din România
» Tragedie aviatică la un show aviatic pentru copii
» Comisia Europeană propune asistență financiară de 60 de milioane de euro pentru Marea Britanie după inundații
» O femeie infectată de o bacterie rezistentă la aproape toate antibioticele existente a murit în Statele Unite ale Americii
» Noii prefecţi din Giurgiu şi Prahova depun astăzi jurământul
» Sute de români au petrecut Revelionul pe rit vechi, în Serbia
» Donald Trump anunță că va menține sancțiunile împotriva Rusiei
» Ungaria nu își va deschide granițele în fața refugiaților care tremură de frig în Serbia
» Cutremur de 3 grade pe scara Richter în județul Vrancea

Publireportaj

» CJ Gorj organizează Ziua Culturii Naționale. Sărbătoare Eminescu

Local

» 11 cazuri cu gripă, confirmate în Olt

Dolj

» Comuna Izvoare, fără tineri şi premise de dezvoltare
» S-a stins din viaţă marele dirijor Nicu Creţu
» Polițiști de frontieră, judecați pentru braconaj
» Primăria Băileşti se mută într-un imobil modernizat

Gorj

» Sătenii din Muşeteşti primesc apă cu cisterna
» Turiștii, aşteptaţi în număr mare la Rânca
» Stocurile de cărbune ale CEO sunt de 765.000 de tone

Sport

» Futsal / Rezultatele înregistrate sâmbătă la Cupa AJF Dolj
» Fotbal / Victorie de moral cu St. Gallen (rezumat video)
» Baschet: Înfrângere dramatică pentru SCM-U Craiova la Galaţi
» Fotbal / Florin Andone a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei
» Tenis: Monica Niculescu a pierdut finala la Hobart. Olaru a cucerit trofeul la dublu
» Fotbal / Exclusiv: Olivian Surugiu a semnat cu Pandurii Târgu Jiu
» Începe revirimentul la SCM-U Craiova?
» Cupa AJF Dolj așteaptă fluierul de start
» Alb-albaștrii au dat randament după metodele lui Colonel

Top