12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljClădiri construite din fonduri europene stau în beznă

Clădiri construite din fonduri europene stau în beznă

Două clădiri construite din fonduri europene stau de un an, respectiv doi ani cu lacătul pe ușă. Deși lucrările au fost finalizate și recepționate, administrația locală le ține în beznă, fiindcă nu le-a branșat la rețeaua de energie electrică și, prin urmare, nu pot fi utilizate. Este vorba de Centrul de dezvoltare tehnologică şi excelenţă în afaceri și de Centrul de sprijin al IMM-urilor şi institutelor de cercetare şi inovare. Acestea au fost construite la pachet cu Centrul Multifuncțional și au înghițit aproximativ opt milioane de lei. Clădirea Centrului de dezvoltare tehnologică și de excelență ocupă 807 mp și în ea se găsesc o sală de training, șase birouri la parter și 11 birouri la etaj. Pentru acest proiect s-au cheltuit 4.518.068,80 lei, din care 1,753,510 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, 143,300 lei cofinanţare de la bugetul local şi 1,753,510 lei contribuţia Uniunii Europene. Aici lucrările au fost finalizate în anul 2014 și recepţionate conform procesului-verbal nr. 138198/2014, dar clădirea este nefuncțională. „Imobilul a fost preluat cu proces-verbal în administrare de la Primăria Craiova. În clădire vor funcționa firme de IT, telecomunicații și firme de consultanță. Nu sunt funcționale pentru că încă se lucrează la planul tarifar de închiriere și la Regulamentul de funcționare, care trebuie să fie supus aprobării consiliului local“, a declarat Aurelia Filip, director RAADPFL, regie care a preluat pentru administrare acest imobil.
Cel de-al doilea proiect, Centrul de sprijin al IMM-urilor şi institutelor de cercetare şi inovare, a fost finalizat şi recepţionat conform procesului-verbal nr. 17435/30.01.2015.
Nici această clădire nu este funcțională. Pentru proiectul respectiv s-au cheltuit 3.688.076 de lei. Clădirea este în aceeași situație ca și prima, adică nu este racordată la sistemul de energie electrică, prin urmare spațiile de aici nu pot fi închiriate.
Cele două clădiri au înghițit fonduri fără să poată deveni o sursă de venit pentru administrația locală și să-și îndeplinească scopul pentru care au fost construite.
Situația este cunoscută atât de reprezentantul actualului administrator, RAADPFL, cât și de viceprimarul Craiovei.
„Problema cu energia electrică este ca și rezolvată. Primăria Craiova și-a deschis partidă la CEZ și urmează să se efectueze lucrările de branșament“, a spus Aurelia Filip.
La rândul său, viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, susține că este doar o problemă de zile. „Documentele cu privire la branșarea celor două clădiri la rețeaua de energie electrică a CEZ au fost încheiate. S-a plătit taxa solicitată și în câteva zile se va rezolva și această problemă“, a declarat Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS