17 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu fost prinși când tăiau un copac din Parcul Tineretului

Au fost prinși când tăiau un copac din Parcul Tineretului

Doi craioveni s-au ales cu dosar penal după ce au tăiat un copac din Parcul Tineretului
Doi craioveni s-au ales cu dosar penal după ce au tăiat un copac din Parcul Tineretului

Jandarmii Grupării Mobile „Fraţii Buzeşti“ Craiova au prins, vineri seară, în jurul orei 21.00, două persoane care tăiaseră un copac din Parcul Tineretului din municipiu. Potrivit jandarmilor craioveni, este vorba de un bărbat și o femeie, din municipiu, care au fost prinși după ce reușiseră să pună copacul la pământ cu un ferăstrău. În fața jandarmilor, cei doi au explicat că au tăiat copacul pentru a-l pune pe foc.
Oamenii legii spun că pe numele celor doi a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori. Potrivit Codului Silvic, atât tăierea fără drept, cât și furtul de arbori se pedepsesc cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă. În ambele cazuri, condiția este însă ca valoarea prejudiciului să fie de cel puțin cinci ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei. Dacă valoarea pagubei este mai mare, pedeapsa poate ajunge până la șapte ani de închisoare, iar dacă faptele au fost comise în timpul nopții, în păduri din arii naturale sau de către personal silvic, pedeapsa se majorează.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS