17 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCinci ani de pușcărie pentru ultraj și dare de mită

Cinci ani de pușcărie pentru ultraj și dare de mită

Ion Dinu a fost acuzat că, în decembrie 2007, a provocat un scandal în urma căruia mai mulți romi au fost răniți, iar o stație peco și o mașină a polițiștilor au fost distruse (FOTO: Arhiva GdS)
Ion Dinu a fost acuzat că, în decembrie 2007, a provocat un scandal în urma căruia mai mulți romi au fost răniți, iar o stație peco și o mașină a polițiștilor au fost distruse (FOTO: Arhiva GdS)

Judecătorii craioveni au condamnat miercuri un craiovean acuzat că a încercat să mituiască un polițist cu 100 de euro pentru a-și scăpa fetele de un dosar penal. Instanța a hotărât ca inculpatul să execute și o pedeapsă mai veche, de trei ani cu suspendare, așa că trebuie să facă cinci ani de pușcărie.

Craioveanul Ion Dinu, zis „Cara“, a fost reținut pe 3 aprilie, anul acesta, după ce a încercat să mituiască un polițist de la Secția 2 cu suma de 100 de euro. Potrivit anchetatorilor, pe 16 martie, polițistul Adrian Dan de la Secția 2 i-a anunțat pe ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj că un bărbat din Craiova, Ion Dinu, de 38 de ani, încearcă să-i dea mită 50 de euro. În schimbul banilor, polițistul trebuia să nu dispună măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale lui Dinu erau cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma denunțului, pe 3 aprilie, ofițerii Anticorupție au organizat o acţiune de prindere în flagrant a lui Ion Dinu, acesta din urmă fiind reținut după ce oferise aceluiași polițist suma de 100 de euro. Flagrantul a fost organizat chiar în biroul polițistului din incinta Secției 2 Poliție Craiova. Ulterior, Dinu a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a fost audiat de un procuror, care a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore. După o noapte petrecută în arest, Ion Dinu a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care au dispus arestarea sa la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
La jumătatea lunii mai, inculpatul a și fost trimis în judecată, iar miercuri, magistrații de la Tribunalul Dolj s-au pronunțat în acest dosar. Ion Dinu a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru dare de mită, iar instanța a dispus ca acesta să execute și o pedeapsă mai veche, de trei ani cu suspendare primită într-un dosar de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. În final, inculpatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Hotărârea Tribunalului Dolj  nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel.

Scandal cu săbii, bâte și cocteiluri Molotov

În decembrie 2007, Ion Dinu, zis Cara, a fost implicat într-un scandal izbucnit între două familii de romi din municipiul Craiova.
Anchetatorii au stabilit atunci că, inițial, patru persoane s-au dus acasă la Ion Dinu, pe strada Râului, unde au făcut scandal şi au bătut doi bărbaţi. După câteva ore, membrii familiei Dinu s-au mobilizat și s-au dus acasă la familia Pascu, pe strada Bârseşti. În urma conflictului, casa familiei Pascu a fost devastată, patru persoane au fost rănite, iar scandalul a ajuns și într-o stație peco de pe bulevardul Nicolae Romanescu, care a fost devastată. De asemenea, un Volkswagen Transporter al poliţiştilor care veniseră să aplaneze conflictul a fost avariat.
În ianuarie 2008, procurorii au dispus trimiterea în judecată a nouă inculpați: Ciobai Curte, Brătian Pascu, Sandocan Pascu, Marian Constantin, Ion Dinu, Vasile Mihai, Marcel Pascu, Robert Durac şi Eugen Fira. În noiembrie 2009, primii șapte inculpați, printre care se numără și Ion Dinu, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar ultimii doi tot câte trei ani, însă cu executare. În plus, Curte a fost obligat să achite IPJ Dolj suma de 1.551 de lei pentru reparația Transporterului avariat. Hotărârea instanței a rămas definitivă în iunie 2011, când Curtea de Apel Craiova a respins recursul inculpaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS