29.3 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024

Scurte ştiri

Iubită virtuală pentru bărbaţii singuri
Bărbaţii din Coreea de Sud nu trebuie să se mai simtă singuri, informează Krone.at. Datorită unei noi aplicaţii pentru iPhone de la Apple, burlacii pot să fie sunaţi chiar şi de mai multe ori pe zi de prietenele lor virtuale. În medie, de trei ori pe zi, frumoasa Mina îşi sună prietenul singuratic şi îi şopteşte „drăgălăşenii“ la ureche. „Încă mai dormi? Să nu uiţi să serveşti micul dejun“ sau „Noapte bună! Vise frumoase“ sunt doar câteva dintre replicile standard din repertoriul iubitei virtuale. În plus, singuraticii sud-coreeni au parte şi de un bonus. Ei nu numai că îşi pot auzi iubita la telefon, dar au posibilitatea să o şi admire pe ecranul acestuia. Simpatica Mina este întruchipată de un model sud-coreean. Primele reacţii pozitive despre noua aplicaţie nu au întârziat să apară pe Twitter. În timp ce unii doar se bucură de apelurile telefonice, alţii vorbesc despre o „binecuvântare pentru burlaci“. Aplicaţia a fost creată de firma Nabix, al cărei şef, Kim Yoon Kak, a declarat că a dorit să vină în ajutorul bărbaţilor singuri.

Scarlett Johansson şi Ryan Reynolds divorţează
Unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, cel format din Scarlett Johansson şi Ryan Reynolds, s-a destrămat după aproape doi ani de căsnicie, informează Tgcom.it,  „După o lungă şi atentă analiză a fiecăruia dintre noi, am hotărât să punem capăt mariajului. Relaţia noastră s-a bazat pe dragoste şi cu dragoste şi inima împăcată o încheiem“, au declarat actorii. Din câte se pare, relaţia celor doi s-a răcit din cauza timpului petrecut separat, la filmări, dar şi a neînţelegerilor legate de renunţarea la unele proiecte pentru a petrece timp împreună sau de a avea un copil.

Casa cu un milion de luminiţe de Crăciun
Familia Faucher din Delaware, Statele Unite, a dorit să marcheze într-un mod inedit sosirea Săbătorilor de iarnă şi şi-a decorat casa pentru Crăciun cu 1.000.000 de luminiţe. După cum informează dailymail.co.uk, extravaganţa lor le va aduce însă şi o factură de electricitate pe măsură. Chiar şi în cazul în care vor aprinde instalaţiile doar patru ore pe noapte, pe toată durata lunii decembrie, familia Faucher tot va scoate din buzunar aproape 100.000 de dolari. În cazul în care ar utiliza LED-uri ecologice în locul becurilor obişnuite, factura ar scădea la 10.680 de dolari pe lună. Membrii familiei speră că, prin faptul că au ales acest mod extravagant de a-şi împodobi casa, îşi vor ajuta şi vecinii să intre în spiritul Sărbătorilor de iarnă.

Jon Bon Jovi, consilierul lui Barack Obama  
Rockerul Jon Bon Jovi a fost numit marţi, de preşedintele american Barack Obama, în funcţia de membru al unui consiliu pentru soluţii comunitare, menit să mobilizeze societatea civilă pentru îndeplinirea obiectivelor preşedinţiei americane, a anunţat Casa Albă. După cum informează tgcom.it, Jon Bon Jovi şi ceilalţi 25 de membri ai consiliului vor avea misiunea de a mobiliza persoane influente din sectorul privat să se implice în acte caritabile pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor politice cheie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS