Potrivit unui studiu american, corpul nu reuşeşte întotdeauna să se adapteze la modernitate. În opinia oamenilor de ştiinţă de la Smithsonian Institution, chiar şi durerea de măsele ar fi un preţ plătit pentru a fi evoluat atât de mult, se precizează într-un articol dat publicităţii de cotidianul italian La Reppublica.
Durerile de măsele sunt doar unul dintre preţurile pe care le plătim pentru că am evoluat atât de mult şi suntem inteligenţi. În cazul în care, de-a lungul evoluţiei, creierul nu s-ar fi dezvoltat atât de mult şi nu ar fi luat din spaţiul alocat mandibulei, astăzi nu am suferi din cauza aşa-numitelor măsele de minte. Deşi am cucerit Luna, corpul nostru nu pare să îşi fi dat seama. Din punctul de vedere al evoluţiei, suntem încă blocaţi (sau aproape), cu mii de ani în urmă, astfel că această convieţuire între un spirit modern şi nişte oase vechi, moştenite de la strămoşii noştri din Africa, este mai mult decât dificilă. Enumerarea paşilor falşi în evoluţie şi înşiruirea tuturor discrepanţelor dintre corpul pe care l-am moştenit din trecut şi viaţa pe care o ducem astăzi este una dintre distracţiile preferate ale oamenilor de ştiinţă. Ultima listă a fost dată publicităţii de Smithsonian Magazine, revista prestigiosului Smithsonian Institution. Oamenii de ştiinţă nu vor să demonstreze că Darwin s-a înşelat, ci doar că natura nu putea prevedea că un vânător din savană va ajunge la un moment dat în faţa unui calculator. Şi dacă durerile de spate sunt deja un laitmotiv al „medicinei evolutive“ – o nouă ramură a medicinii care caută originea unora dintre maladii în adaptarea imperfectă a organismului uman -, alături de apendice, care este considerat un organ inutil, articolul din Smithsonian prezintă şi unele aspecte noi despre originea sughiţului, de ce ne înecăm cu mâncarea sau de ce ne este atât de frig iarna.
Sursa durerilor
Multe dintre probleme (mai ales durerile de spate) sunt cauzate de poziţia verticală. La pisici, de exemplu, esofagul şi traheea sunt orizontale, unul este dedesubt, iar altul deasupra. Şi pentru că mâncarea este mai grea decât aerul, nu există riscul ca aceasta să ajungă în „tubul“ greşit. În cazul omului, esofagul şi traheea sunt poziţionate pe verticală, unul lângă celălalt, iar când epiglota are vreun „rateu“, este simplu ca hrana să ajungă în canalul pentru aer. Pentru a explica sughiţul, specialiştii merg mult în urmă în procesul de evoluţie, în acea perioadă în care primele fiinţe vii, ieşind din ocean, făceau primii paşi pe pământ. Amfibienii păstraseră capacitatea de a respira atât în apă, cât şi pe pământ, însă pentru respira în apă se foloseau de un mecanism automat care bloca intrarea în plămâni, coborând cu forţa glota. Acest mecanism automat era atât de eficient încât astăzi este aproape imposibil să scapi de sughiţ. Muşchii care pe anumiţi indivizi îi ajută să îşi mişte urechile sunt ceea ce a mai rămas din dotările noastre de vânători, când modelam poziţia pavilioanelor auriculare pentru a asculta sunetele îndepărtate şi pentru a anula zgomotul produs de vânt. „Coada“ pe care stăm – coccisul, acel os triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale, este tot una dintre incomodele moşteniri din trecut. Pielea de găină, numită, în termeni medicali, cutis anserina, este este o reacţie întâlnită atât la animale, cât şi la oameni. La oameni, poate fi produsă de emoţiile puternice, de anumite zgomote şi chiar de amintiri cu o mare încărcătură emoţională. Însă, în general, este o reacţie la frig sau teamă.
Pentru că noi, oamenii, nu avem la fel de mult păr ca alte animale sau ca strămoşii noştri, această reacţie, numită de specialişti reflex pilomotor, nu ne mai foloseşte la nimic. Nu ne ajută nici să ne încălzim, nici să părem mai mari în faţa duşmanilor. Însă el se manifestă în continuare şi când ne e teamă şi când ne e frig.
