Spaţiul din centrul Craiovei unde se află El Greco nu este foarte mare. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt multe locuri libere.
Ai de ales între parterul şi etajul localului. Eu am ales etajul dintr-un motiv foarte simplu: pot să privesc furnicarul de oameni de pe strada A.I. Cuza.
Deschid un meniu găsit pe masă: salate, paste, pizza, mâncăruri greceşti, sucuri, alcool. Caut ceva care să fie legat de numele localului. Găsesc o pizza care este prezentată ca specialitate – pizza El Greco. Nu mai stau pe gânduri şi o comand.
Cât timp aştept să vină, îmi arunc ochii pe câteva tablouri atârnate pe pereţi. Sunt ale unui pictor craiovean, realizate prin 2002. Interesante.
Ambianţa sonoră, suficientă ca volum, îţi permite să discuţi cu vecinul de masă fără să fii nevoit să ridici glasul. Asta ţine de calitatea soluţiei audio pentru respectiva încăpere. Aici au lucrat nişte băieţi care au nimerit-o.
Soseşte comanda. Arată ca o pizza. Are forme. Blatul pare un pic cam gros. Pare numai, pentru că este foarte crescut pe margine. Este fraged, dar copt. Chiar dacă mie îmi place să mănânc pizza cu mâna, de data asta este foarte dificil. Sunt atâtea ingrediente îngrămădite pe ea încât este greu să te descurci fără tacâmuri.
Caşcavalul este prezent peste tot, în blat şi, din abundenţă, pe el. Rondele de măsline, felii de roşie, ardei, şuncă, bucăţele de cârnat. Este ceva de muncă până să goleşti farfuria! Aproape reuşesc. Cum am înainte o zi lungă, îmi iau şi o cafea. Surpriză! Eterna linguriţă de plastic de unică folosinţă care stăpâneşte localurile craiovene a fost înlocuită aici cu una din inox. Îmi beau cafeaua şi cer nota de plată. Achit şi cobor la fix să văd maşina primarului dând prioritate aproape electorală pietonilor.
