16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinGenţile, accesorii indispensabile

Genţile, accesorii indispensabile

Piele de şarpe sau de crocodil, lac, piele sau materiale reciclate, ţesături colorate, mari sau mici, cu mânere sau fără, acestea sunt cuvintele de ordine când se vorbeşte despre genţile acestui sezon.

 

Genţile au devenit accesoriul preferat al pasionatelor de modă. Dacă, în urmă cu ceva timp, reprezentantele sexului frumos aveau în garderobă o geantă albă şi una neagră, una pentru seară şi una pentru zi, acum, lucrurile s-au schimbat. Genţile nu se mai disting prin ocaziile cărora le sunt destinate, ci prin cât de inedite sunt. Poşetele au devenit un adevărat obiect de colecţie, pentru care se cheltuiesc de multe ori sume impresionante. Nici o femeie nu rezistă tentaţiei de a-şi cumpăra o geantă nouă, dar nu renunţă nici la cele vechi aşa uşor.

Genţile plic câştigă teren

Pentru acest sezon, propunerile stiliştilor în materie de genţi sunt cât se poate de variate şi de fanteziste, capabile să satisfacă toate gusturile şi capriciile pasionatelor de genţi.

Poşetele de mari dimensiuni au pierdut puţin din popularitate. Nu se poate spune că nu mai sunt la modă, dar cu paşi repezi vin din urmă genţile-plic. Diversitatea culorilor şi a materialelor folosite le face să fie potrivite în orice ocazie, nemaifiind considerate o categorie de genţi ce pot fi asortate doar cu ţinutele de seară, ci sunt preferate şi pentru ieşirile de zi cu zi.

Genţile realizate de renumite case de modă au fost „îmbogăţite“ cu detalii din metale preţioase, cum ar fi închizători, ce pot fi considerate adevărate bijuterii. Aplicaţiile de cristale Swarovski sunt şi ele în vogă. Plicurile sunt protagonistele colecţiilor semnate Fendi, Louis Vuitton, Marc Jacobs sau Versace.

La modă sunt şi poşetele ecologice, realizate de Hell’s Kitchen, care produce genţi şi accesorii ecodesign, realizate din materiale sută la sută reciclate. De la scaune la căşti de motociclete, centuri de siguranţă de la maşini, tricouri sau cămăşi uzate, toate sunt folosite pentru a fi create genţi de toate dimensiunile pentru doamnele care se gândesc şi la protejarea mediului înconjurător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS