22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraficanţii lui Sărdaru, încă în arest

Traficanţii lui Sărdaru, încă în arest

Tribunalul Dolj a hotărât să prelungească mandatele de arestare preventivă emise pe numele a patru romi din Craiova, acuzaţi că au transportat fraudulos sute de migranţi în SUA şi Canada, via Mexic.

Filip Sărdaru, Ovidiu Chiciu, Dumitru Chiciu şi Liviu Rădulean au ajuns în arestul IPJ Dolj pe 26 martie, toţi fiind ridicaţi de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova în urma a 13 percheziţii domiciliare făcute sub coordonarea unui procuror DIICOT. Potrivit anchetatorilor, care au lucrat la acest dosar cu ofiţerii FBI şi cei ai Serviciului pentru Controlul Imigraţiei din cadrul Departamentului de Securitate Naţională al SUA, cei patru romi, împreună cu Daniel Rădulean şi Luigi Popescu, care nu au fost prinşi nici până în prezent, au transportat sute de romi din Oltenia în SUA şi Canada. În urma cercetărilor făcute până în prezent, procurorii DIICOT au stabilit că suspecţii au racolat aproximativ 600 de romi din Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi, care voiau să plece peste hotare, la „muncă“ în străinătate. Romii erau transportaţi în Cancún şi Mexico City, Mexic, de unde erau preluaţi şi trecuţi fraudulos graniţa dintre Mexic şi SUA ori, mai departe, cea dintre SUA şi Canada. Transportarea unui migrant peste ocean costa până la 8.000 de dolari, iar anchetatorii cred că membrii grupării au scos până în prezent aproximativ un milion de dolari din traficarea romilor. Anchetatorii au mai precizat că, „în cadrul cercetărilor efectuate în cauză, este analizată inclusiv posibilitatea ca unii migranţi, care nu au putut plăti integral sumele de bani pretinse de către învinuiţi, să fi fost obligaţi să comită infracţiuni sau să cerşească pe teritoriul SUA, în beneficiul învinuiţilor“. După ce au fost audiaţi şi au stat o zi în arest, în seara zilei de 27 martie Filip Sărdaru, Ovidiu Chiciu, Dumitru Chiciu şi Liviu Rădulean au fost arestaţi preventiv pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin.
Pe lângă cei patru, procurorii au cerut arestarea în lipsă şi a lui Daniel Rădulean şi Luigi Popescu, pe numele acestora din urmă fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă pe 11 aprilie.
Vineri, procurorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor patru inculpaţi, iar Tribunalul Dolj a dispus prelungirea lor cu câte 30 de zile, începând cu 25 aprilie şi până pe 24 mai.
Tot vineri, după aflarea hotărârii instanţei, inculpaţii au făcut recurs, care urmează să se judece astăzi la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS