17 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalArestaţi pentru trafic de droguri

Arestaţi pentru trafic de droguri

Cinci tineri din municipiul Craiova, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost reţinuţi marţi seară, sub acuzaţia de trafic de droguri, în urma mai multor percheziţii făcute de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, grupul infracţional, format din Cornel Cojocaru, Silviu Troceanu, Alexandru Păunescu, Radu Dumitru şi Daniel Piculeaţă, era supravegheat de la sfârşitul anului trecut, când ofiţerii antidrog au obţinut informaţii că aceştia distribuie droguri de risc în cluburile din municipiul Craiova. După o perioadă de supravegheri, marţi seară, oamenii legii au făcut şapte descinderi la locuinţele suspecţilor din Craiova, unde au fost descoperite şi ridicate aproximativ 250 g de canabis şi patru pastile de ecstasy.
În urma cercetărilor făcute în acest caz, anchetatorii au stabilit că drogurile proveneau din Austria şi Spania şi erau plasate în cluburile din Bănie de cei cinci suspecţi.
După ce au fost audiaţi de procurorul de caz, cei cinci craioveni au fost reţinuţi, iar ieri au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS