17 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProdecanul Gorunescu rămâne după gratii

Prodecanul Gorunescu rămâne după gratii

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins ieri recursul formulat de profesorul Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie, arestat preventiv vineri, după ce a fost prins în flagrant primind mită de la mai mulţi studenţi

Prof. univ. dr. Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova, a fost prins în flagrant joi seară după ce primise 350 de euro de la trei studenţi şi două poliţiste sub acoperire. Flagrantul a fost organizat de ofiţerii Seviciului Judeţean Anticorupţie şi procurorii doljeni chiar acasă la profesorul Gorunescu, unde studenţii veneau să „cotizeze“ cu sume cuprinse între 50 şi 100 de euro pentru o notă de trecere la examene.
După organizarea flagrantului, prodecanul Florin Gorunescu a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a trebuit să le explice procurorilor de unde au apărut banii marcaţi în locuinţa sa. Profesorul Gorunescu a fost reţinut pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe emise de procuror, iar ziua următoare, vineri, a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Tot vineri, alţi studenţi de la Facultatea de Farmacie au hotărât să depună denunţuri împotriva profesorului, în care s-au plâns că au fost nevoiţi să-i dea bani pentru a trece examenele la materia acestuia. Vineri seară, instanţa a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare pentru 20 de zile.
Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu recurs de Florin Gorunescu, care s-a judecat ieri la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au decis să respingă recursul formulat de prodecanul Facultăţii de Farmacie, astfel că inculpatul va rămâne deocamdată în arest.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS