In fiecare an, pe 24 iunie, românii marcheaza sarbatoarea Sânzienelor sau Dragaica, asa cum este cunoscuta in Oltenia si Muntenia.
Sarbatoarea de Sânziene se praznuieste pe 24 iunie, de ziua nasterii Sfântului Ioan Botezatorul, si e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, pastrând in ea un amestec de crestinism, pagânism si vrajitorie.
Sânzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea
Legendele spun ca Sânzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe câmpii. Ele se prind in hora si „dau puteri“ deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sânzienelor zânele umbla pe pamânt. Ele cânta si impart rod holdelor, ajuta femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina. Se spune ca daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, acestea se supara, devenind surate cu inraitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Iar pe barbatii care au jurat strâmb vreodata ii asteapta pedepse ingrozitoare, Sânzienele fiind mari iubitoare de dreptate.
Florile de sânziene sfintite ocrotesc casa si gospodariile
Sânzienele sunt plante cu flori galben-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Coronitele sau buchetele de sânziene sfintite, asezate pe porti, usi, ferestre, stupi si chiar in straturile de legume se spune ca ocrotesc casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducând noroc, sanatate si belsug. Alaturi de rolul de aparare, sânzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul, cât si timpul când se vor marita.
Obicei
Cununile barbatilor, impletite din flori de sânziene, in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc erau aruncate pe casa. Daca jerbele se opreau pe acoperis era semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuia sa astepte.
