Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

Luna Media se bazează pe o idee creativă

Economie - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Luna Media este o firmă care se ocupă de imaginea altor firme

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Găsirea unei idei de afaceri inovative este un lucru din ce în ce mai greu, dar nu imposibil. Întreprinzătorii care vin cu o astfel de idee au şanse mari de reuşită.

Un exemplu în acest sens este Luna Media, o afacere care, deşi este de puţin timp pe piaţa craioveană, are toate şansele să devină un succes. „Luna Media este o agenţie de publicitate al cărei principal produs este Luna TV Mercur, un serviciu de publicitate ce constă în difuzarea de materiale publicitare video prin intermediul a 14 display-uri LCD de înaltă definiţie, cu diagonală mare (107 cm), montate în locaţii strategic alese din centrul comercial Mercur“, a declarat Ştefan Coveianu, directorul Luna Media.
Potrivit acestuia, firma oferă comercianţilor din Craiova posibilitatea de a-şi realiza spoturi publicitare „la calitatea pe care, până în prezent, o puteau obţine doar apelând la serviciile mult prea costisitoare ale agenţiilor de publicitate de nivel naţional“. Deocamdată, serviciul este disponibil doar în centrul comercial Mercur, însă acesta se va extinde şi în alte locaţii, ca şi portofoliul de servicii al firmei.

Nevoia pieţei şi-a spus cuvântul

Cei care au venit cu ideea unei astfel de afaceri sunt Ştefan Coveianu (inginer) şi Sebastian Tomiţă (jurist) şi s-au gândit bine la acest lucru înainte de a-l pune în practică. „Atunci când lansezi un produs nou, ai două posibilităţi: să răspunzi nevoilor pieţei sau, acolo unde acestea au fost deja satisfăcute, să creezi o nevoie artificială pe care, prin produsul tău, să o satisfaci. În Craiova, cel puţin în materie de publicitate, vorbim de o piaţă cvasiinexistentă“, a spus Sebastian Tomiţă, directorul firmei. El a explicat că s-au gândit că sunt mulţi comercianţi care ar fi avantajaţi de o formă de publicitate video, dar pe care nu prea are cine să le-o ofere. Acesta nu este singurul motiv pentru care a apărut ideea unei astfel de afaceri. „Preţurile pentru o publicitate la nivel naţional se justifică doar dacă produsul promovat are desfacere, de asemenea, la nivel de ţară, iar eficienţa publicităţii la un post TV local ne permitem să o punem sub semnul îndoielii“, a mai spus Tomiţă.

O afacere gândită amănunţit

De la idee la punerea ei în practică a fost multă muncă. „Ideea există de mai multă vreme. Înainte de a porni acest serviciu, ne-am gândit la fiecare detaliu. Ne-am dorit publicitate video HD (high definition) şi pentru aceasta a trebuit să concepem un sistem profesional de redare video“, a afirmat Ştefan Coveianu, care a explicat că au reuşit să creeze singuri soluţia de transmisie/recepţie HD. Costurile punerii pe picioare a acestei afaceri au fost însă peste aşteptări, deoarece au folosit aparatură tehnică de ultimă generaţie, achiziţionată din SUA.

„Afacerea se mulează perfect pe stilul nostru de viaţă“

Unul dintre lucrurile care        i-au ajutat foarte mult în această afacere este faptul că asociaţii se completează reciproc. „Înainte de a ne fi legat o afacere, ne-a legat o prietenie. Acest aspect este foarte important în conducerea Luna Media“, a spus Sebastian Tomiţă. În plus, pentru că îşi desfăşoară activitatea în domeniul publicitar, unde ideile contează cel mai mult, cei doi pun accent pe creativitate. „Este o afacere care se mulează perfect pe stilul nostru de viaţă deoarece nu am dus niciodată lipsă de idei. Împreună am avut multe idei pe plan artistic, iar acum putem să ne valorificăm creativitatea în realizarea spoturilor clienţilor noştri“, a spus Ştefan Coveianu.

„Toţi clienţii sunt importanţi pentru noi“

Directorii de la Luna Media au explicat că pe acest segment nu există un concurent direct în Craiova. Alt element, deloc de neglijat, care i-a ajutat să se dezvolte este şi modul în care-şi privesc clienţii. „Toţi clienţii pe care îi avem sunt la fel de importanţi pentru noi, pentru că sunt foarte deschişi la ideea de publicitate şi ne permit să ne exprimăm creativitatea în cele mai variate domenii: auto, hoteluri şi restaurante, grădiniţe, instalaţii, media“, a afirmat Ştefan Coveianu. 



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.43/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.4 din 7 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 21°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Sanatate

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate

    Util si placut