Erau rechini ai finanţelor, ai loviturilor, oameni puşi pe căpătuială, hoţi ai vremurilor de altădată.
Soluţia vine de la … specialistul spărgător
Cu zeci de ani în urmă, la restaurantul „Minerva“ lucra ca şef de sală un personaj curtenitor şi şarmant. Cei care-l cunoşteau ştiau despre el că se numărase printre cei mai versaţi spărgători de case de bani, dar se „retrăsese“, devenise „băiat cuminte“… Personajul se numea Păşcălău. „Într-o seară, după miezul nopţii, când localul prinsese parcă mai multă viaţă, petrecerea fiind animată de câţiva întârziaţi, şi-au făcut apariţia două personaje cu priviri iscoditoare. De la locul său, Păşcălău s-a prezentat ceremonios şi i-a invitat la o masă, făcând semn discret unui garcon să le prezinte meniul. „Băieţii au ignorat amabilitatea şefului de sală şi i s-au adresat scurt: «Păşcălău, mergi cu noi!» Trezit ca dintr-un vis, i s-a întunecat mintea şi, ca în faţa unui ecran, i s-au desfăşurat toate loviturile pe care le dăduse în trecut. Dezmeticindu-se, a început să se disculpe: „Domnilor, n-am făcut nimic. De ani de zile sunt curat. Să n-am parte de libertate dacă ascund ceva!». Zadarnic. A trebuit să părăsească localul, însoţit de cei doi, şi s-a suit într-o maşină neagră“, se descrie episodul în „Craiova, mon amour“. Lucrurile nu erau atât de grave precum păreau. Bucureştiul ceruse la ceas de noapte o situaţie urgentă, care se afla în seiful instituţiei. Posesorul cheii nu era de găsit, aşa că singura soluţie era Păşcălău, spărgător de elită. „Maşina a demarat în trombă şi Păşcălău, cu gândurile rătăcite, a ajuns dincolo de porţile de fier, într-un loc ce-i trezea amintiri neplăcute. A fost condus într-un birou unde se aflau trei ofiţeri cu grade mari, a căror prezenţă a amplificat temerile fostului spărgător….Şi, fără alte explicaţii, cel care era cel mai mare în grad a rostit, fără drept de replică, un ordin: «Păşcălău, deschide casa!». Siderat la gândul că va fi obligat să opereze într-un penitenciar, trecându-i tot felul de scenarii din care nu lipsea posibilitatea unei provocări, omul nostru a refuzat cu încăpăţânare. Ofiţerii a trebuit să-i explice despre ce este vorba şi să-l asigure că nu i se va întâmpla nimic“, se precizează în acelaşi manuscris. Specialistul nu-şi pierduse îndemânarea, aşa că s-a aplecat, a studiat expert broasca şi a cerut…o cutie de chibrituri. Păşcălău a luat trei beţe din cutie, apoi i-a rugat pe cei prezenţi să se întoarcă la perete. „Ce, bă, eşti nebun?…“. „Altfel nu lucrez“. Şi a trebuit să-l asculte pentru a scăpa basma curată din faţa superiorilor.
O afacere de milioane
Poveşti sunt multe, întâmplări, de asemenea, unele semnalate sau nu de presa vremii, fiecare aducând în prim-plan câte un personaj celebru. Unul dintre ei, Florică Florescu, ale cărui spargeri de case de bani au intrat în legendă datorită modului ingenios de operare şi alibiurilor pe care şi le regiza desăvârşit. Spărgea noaptea o bancă în Galaţi şi a doua zi avea cel puţin cinci complici care jurau că i-au fost parteneri la o partidă de pocher la Bucureşti sau că au schiat împreună la Predeal. Lumea celor certaţi cu legea avea să mai cunoască un personaj la fel de celebru, Lică Wolff. „Se spune că, atunci când era «afară» şi se dădea o lovitură, era chemat în calitate de expert, şi, după o privire fugară asupra casei de bani devalizate, hotăra fără drept de apel: «Aici e mâna lui x». Lică îşi distrugea, astfel, fără răgaz, orice concurenţă“, relatează Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu. Lică Wolff a avut ghinionul să fie prins în 1942, când furturile înfăptuite „pe camuflaj“ erau pedepsite cu hotărâre, şi s-a ales cu o condamnare la moarte.
O meserie veche de când lumea
Fiecare perioadă aduce în prim- plan alte şi alte personaje. De această dată ne aflăm cu câţiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, în Oltenia. Era vremea afacerilor profitabile. Un pensionar al Monetăriei , „cu reale aptitudini de gravor, i-a propus unui anume Roşca din Băileşti o afacere de «milioane»“. Epilogul unei astfel de afaceri este descris şi în „Craiova, mon amour“.„Într-o seară, la hotel-restaurantul «Capitol» din Timişoara şi-a făcut apariţia un personaj. A închiriat o cameră şi, după câtva timp, a coborât în restaurant însoţit de două prietene de ocazie. S-au mâncat specialităţile casei, stropite din belşug cu vinuri scumpe. La un moment dat, necunoscutul a cerut chelnerului un foc, să-şi aprindă ţigara, dar nu oricum. A răsucit o bancnotă de 1.000 de lei şi cu ea şi-a aprins ţigara“. Gestul său a născut stupoare. Omul dorea cu tot dinadinsul să se facă remarcat, aşa că nu s-a rezumat numai la acest gest. Într-un exces de furie, tulburat de aburii alcoolului, cu un sifon luat din frapieră, a spart una dintre uriaşele oglinzi care acopereau pereţii localului. Evident, la masa turbulentului a venit patronul localului să-i ceară socoteală. A primit în schimb o replică mitocănească, rostită în gura mare: „Plătesc tot, vă plătesc şi pe voi“. Comisarul chemat la faţa locului nu s-a mulţumit doar să-l legitimeze şi să-l oblige să plătească despăgubiri, ci a percheziţionat încăperea. „Stupoare: sub pat, în două geamantane burduşite, câteva milioane în bancnote noi. Corpurile delicte au luat drumul chesturii şi nu a fost greu să se stabilească adevărul, în urma unor cercetări «ca la carte». O maşină cu o echipă complexă a luat drumul Băileştiului chiar în acea noapte şi, în privinţa cârciumarului Roşca, după nişte butoaie pântecoase, în mirosuri de vin şi de drojdie, s-a găsit tiparniţa“, se precizează în manuscrisul amintit. S-au făcut arestări. Urma banilor a fost greu de depistat, astfel că într-o bună zi, în Goicea, un căruţaş îşi striga marfa cu voce tare.
Ajuns într-o zonă mai izolată, a bătut la poarta unui locuitor. Nu i-a răspuns nimeni, aşa că a aruncat câţiva saci cu fasole peste gard. Un martor a sărit, după plecarea căruţaşului. A luat un sac cu el acasă şi l-a desfăcut: în el, jumătate fasole, jumătate bani. A păstrat taina şi cu ea, şi sacul.
