Bucureşti: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de pe Pasajul de la Piaţa Sudului

Autori


Un bărbat în vârstă de 29 de ani s-a aruncat în gol de pe Pasajul de la Piaţa Sudului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar în timp ce echipa de negociatori a Poliţiei Capitalei încerca să îl convingă să se dea jos, anunţă Mediafax. Din cauza traumatismelor craniene severe bărbatul a decedat la spital.

“Sesizarea a fost primită în jurul orei 22:00, se preciza că un bărbat stătea pe marginea pasajului de la Piaţa Sudului şi ar vrea să se sinucidă. La faţa locului s-au deplasat atât echipaje ale Poliţiei Rutiere, care au delimitat zona şi au blocat accesul maşinilor pe sub pasaj, iar o echipă de negociatori s-a deplasat la faţa locului pentru a încerca să îl determine pe acesta să renunţe la gestul său. Dar nu s-a putut dialoga cu acesta, era foarte agitat şi nu răspundea niciunor întrebări, iar după aproximativ o oră, o oră şi 10 minute, acesta s-a aruncat şi s-a lovit puternic în zona capului. A fost transportat de urgenţă la spitalul Sfântul Ioan, dar a decedat în cursul nopţii. Nu cunoaştem încă motivele pentru care el a recurs la acest gest”, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Ghebaur, reprezntant al Poliţiei Capitalei.


În acest caz a fost deschis un dosar de moarte suspectă, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Luni se va efectua şi autopsia bărbatului de 29 de ani.


Comenteaza acum

Alte stiri

15 decembrie 2017

Craiova: Pieton accidentat de un taximetru

Un bărbat de 60 de ani a fost rănit, joi seară, după ce a fost lovit de un taximetru pe strada Calea București către strada Ștefan cel Mare, la trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Romul. Victima a

Sumarul ediției de sâmbătă, 6 mai 2017

Actualitate

» Ministrul Sănătății: Sportivii profesioniști vor face și o ecografie de cord
» Bucureşti: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de pe Pasajul de la Piaţa Sudului
» Opt români au fost răniţi într-un accident rutier, în Austria
» Raport CIAS: Evenimentele aviatice civile raportate în România au crescut cu 13,1%, în 2016
» IGPR: 447 de persoane au decedat anul trecut din cauza vitezei excesive
» Cluj: Pilotul şi copilotul unui echipaj străin, răniţi într-un accident la Raliul Transilvaniei
» 12 cetățeni irakieni care intenționau să intre ilegal în România, depistați de polițiștii de frontieră
» Pompierii, pregătiţi să intervină în situaţiile de urgenţă generate de vremea rea
» Bucureşti: Grupare specializată în proxenetism, destructurată de poliţişti
» IGPR: 216 persoane date dispărute sau urmărite, depistate de poliţişti în ultima săptămână
» Trafic rutier îngreunat pe A1, A2, A3 şi pe mai multe drumuri naţionale
» Restricţii rutiere pe Autostrada Bucureşti – Constanţa
» Dolj: Traficul feroviar a fost blocat la intrarea în staţia Işalniţa

Dolj

» Cod galben de inundații pe cursul râului Jiu de pe raza județelor Gorj și Dolj, până duminică dimineață

Olt

» Sute de elevi au mărșăluit pentru a-i oferi Georgianei șansa la viață

Mehedinţi

» Ploile şi grindina au făcut ravagii şi în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Două accidente pe DN 7, pe drumul către Râmnicu Vâlcea

Sport

» Handbal (f): CSM București a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor, învinsă de Vardar Skopje cu 38-33
» Micii spadasini se întrec la Memorialul „Dumitru Popescu“
» Handbal (f): CSM Bucureşti o înfruntă astăzi pe Vardar Skopje în semifinalele Ligii Campionilor
» Neacșu le-a făcut viața grea ilfovenilor (galerie foto)
» Alb-albaștrii vor victoria cu Viitorul
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (5-8 mai)

Top