22.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia: Maratonul negocierilor continuă

Grecia: Maratonul negocierilor continuă

După mai bine de 14 ore de discuţii intense şi contradictorii, după numeroase întreruperi, luni dimineaţă, la prima oră, pe masa tratativelor celor 19 şefi de stat şi de guvern ai ţărilor zonei euro, a fost depus un proiect de compromis ce vizează menţinerea Greciei în zona euro. De reţinut, textul a fost conceput de Angela Merkel, François Hollande, Alexis Tsipras şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Rezultatul, declara imediat după încheierea reuniunii Nikos Christodoulides, purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot, „rămâne încă nesigur”.
Noul plan conţine o lista de condiţii cerute (de fapt impuse) guvernului Tsipras pentru a putea fi reluat dialogul în vederea finanţării Greciei, dar este greu de crezut că guvernul de la Atena (de stânga radicală) să cedeze „în faţă dictatului creditorilor”. Grecia nu doreşte că FMI să mai participe la finanţarea unui nou plan de salvare a Greciei, cerere căreia Germania i se opune vehement. Ea respinge şi ideea de a se crea – în afară ţării – un fond regrupând active elene în valoare de 50 miliarde de euro menit să garanteze operarea privatizărilor promise.

„Cu pistolul la tâmplă”

Dacă textul la care s-a ajuns luni dimineaţă nu prevede o ieşire temporară a Greciei din zona monedei unice europene, aşa cum se menţiona „negru pe alb” într-un document al miniştrilor de Finanţe intrat duminică în posesia unor corespondenţi de presă, o ameninţare în acest sens se conturase şi în cursul discuţiilor furtunoase de duminică noaptea. Alexis Tsipras s-a aflat însă în faţă unor presiuni fără precedent. Reformele cerute acum de către creditori, cu totul nepopulare, sunt se pare cu mult mai severe decât cele respinse de 61% din alegători cu prilejul recentului referendum din 5 iulie. Pentru a-şi păstra o marje de manevră, Tsipras a fost nevoit să se apropie de forţele de opoziţie interne, chiar şi cu preţul unor disensiuni în cadrul partidului sau, Syriza, situaţie ce anunţă în mod cert o nouă criză politică în Grecia. „Cu pistolul la tâmplă, nu poţi să nu cedezi”, a justificat concesiile făcute de Tsipras o sursă guvernamentală de la Atena. Orele sunt practic numărate pentru Grecia, ale cărei seifuri sunt goale iar economia la pământ. Ţară, supusă unui control al capitalurilor şi ale cărei bănci sunt închise de mai multe zile, supravieţuieşte doar graţie unor ajutoare de urgenţă venite din partea BCE. Numai că, şi aceasta aşteaptă „un semnal politic” pentru a decide menţinerea sau excluderea economiei elene sub perfuzie, sublinia luni dimineaţă o sursă europeană apropiată negocierilor. După atâtea luni de interminabile discuţii, încrederea în guvernul grec s-a diminuat considerabil în faţă comunităţii europene.

Cuplul franco-german la grea încercare

Discuţiile referitoare la soarta Greciei, remarcă „Le Point”, au pus la grea încercare tot restul zonei euro, în mod special cuplul franco-german. Negocierile de sâmbătă şi duminică de la Bruxelles au fost marcate de o înfruntare deschisă între Germania, inflexibilă faţă de Grecia, şi Franţa, care se pronunţă pentru o poziţie mai suplă. Franţa s-a angajat „să facă totul” pentru menţinerea Greciei în zona euro, în timp ce Angela Merkel nu doreşte un acord vizând salvarea Greciei „indiferent cu ce preţ”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS