Enzimă de premiul Nobel

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Americanii Elizabeth Blackburn, Carol Greider şi Jack Szostak au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pentru cercetările în domeniul enzimelor şi descoperirea enzimei telomerază, responsabilă de îmbătrânirea şi cancerizarea celulelor.

Descoperirea enzimei telomerază a pavat calea pentru cercetări, care au arătat că celulele canceroase folosesc această enzimă pentru a-şi susţine creşterea necontrolată.
În 2006, cei trei au primit premiul Lasker pentru lucrările în domeniul telomerazei, enzima care este implicată în îmbătrânirea celulelor, dar care joacă şi un rol major în procesul de cancerizare a celulelor.
În vârstă de 60 de ani, licenţiată la Universitatea din Melbourne, unde a şi lucrat mulţi ani, Elizabeth Blackburn s-a aflat mai mulţi ani pe lista favoriţilor la Nobelul pentru medicină sau fiziologie. În 2008, a primit distincţia L'Oreal-UNESCO pentru femeile din ştiinţă.
Telomeraza este una dintre enzimele a cărei inhibiţie prezintă cel mai mare potenţial terapeutic în tratarea cancerului. Aceasta reface capetele telomerilor scurtaţi în timpul diviziunii celulelor canceroase.
Enzima descoperită de cei trei laureaţi Nobel pentru medicină, protejează cromozomii care îmbătrânesc, anunţă Comitetul Nobel, în motivaţia postată pe site-ul instituţiei, astfel încât tinereţea veşnică ar putea deveni dintr-un ideal un fapt real, comentează presa internaţională.
„Aceşti trei oameni de ştiinţă au găsit soluţia la una dintre cele mai mari probleme ale biologiei: felul în care cromozomii pot fi copiaţi în timpul diviziunii celulare şi cum sunt ei protejaţi contra degradării“, menţionează Comitetul Nobel.

Mecanism pentru dezvoltarea strategiilor terapeutice

Potrivit motivaţiei premiului, cei trei au descoperit că soluţia se află în terminaţiile cromozomilor, numite telomeri, şi într-o enzimă care le formează, telomeraza. Această enzimă ar putea ajuta la stoparea îmbătrânirii celulelor, jucând totodată un rol major în cancerizarea celulară.
Elizabeth Blackburn şi Jack Szostak au descoperit că o secvenţă unică a ADN-ului în telomeri protejează cromozomii contra degradării. Carol Greider şi Elizabeth Blackburn au identificat telomeraza, care explică felul în care capetele cromozomilor sunt protejate de telomeri şi apoi sunt reconstruite de telomerază. Dacă telomerii sunt scurtaţi, celulele îmbătrânesc. Prin urmare, dacă activitatea telomerazei este crescută, lungimea telomerilor se menţine, iar degenerescenţa este oprită. Acesta este cazul celulelor de cancer, despre care se spune că au „viaţă eternă“. Comitetul Nobel recunoaşte astfel descoperirea unui mecanism fundamental al celulelor, care stimulează dezvoltarea strategiilor terapeutice.

Cercetări din 1950

Încă din anii ’50 se bănuia că telomerii au un rol protector, dar modul în care funcţionau rămânea o enigmă. Elizabeth Blackburn a identificat o secvenţă de ADN care se repeta de câteva ori la terminaţiile cromozomilor. Funcţia acestei secvenţe era încă neclară. În acelaşi timp, Jack Szostak a observat că o moleculă ADN lineară se degradează rapid dacă o introduci în celule de drojdie. Blackburn şi-a prezentat rezultatele cercetării la o conferinţă din 1980, unde cei doi oameni de ştiinţă au decis să facă împreună o serie de experimente. Carol Greider, care lucrase la teza de absolvire cu Blackburn, a început să investigheze dacă formarea telomerazei ar putea fi datorată unei enzime necunoscute. În decembrie 1984, Greider a descoperit semne ale activităţii enzimelor din celule. Greider şi Blackburn au numit enzima descoperită telomerază.
Telomeraza este o enzimă prezentă numai în unele dintre celule şi reface capetele cromozomilor rezultaţi în urma diviziunii celulare. Unele dintre celulele care găzduiesc telomeraza sunt cele canceroase, care, din această cauză, se înmulţesc. Telomeraza este una dintre enzimele a cărei inhibiţie prezintă cel mai mare potenţial terapeutic în tratarea cancerului. Pe de altă parte, şi îmbătrânirea celulară este cauzată de scurtarea cromozomilor. Există un număr limitat de diviziuni, după care celula intră în moarte celulară programată şi nu mai poate fi înlocuită. Dacă s-ar găsi o metodă de introducere a telomerazei în toate celulele corpului uman, s-ar ajunge, cel puţin în teorie, la tinereţea veşnică.