16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieIT&CFacebook aduce schimbări majore începând cu 1 decembrie

Facebook aduce schimbări majore începând cu 1 decembrie

Platforma de socializare Facebook începe să trimită notificări utilizatorilor pentru a-i avertiza că în curând nu vor mai fi afișate date privind opiniile politice, orientarea religioasă, orientarea sexuală („interesat de”) și adresa privată. Facebook va elimina cele patru câmpuri de informații din profilurile utilizatorilor începând cu 1 decembrie, porivit www.businessinsider.com.

În lipsa unui comunicat oficial din partea Meta, site-ul Techcrunch a obținut o declarație din partea purtătorului de cuvânt al gigantului american: „Ca parte a eforturilor noastre de a face Facebook mai ușor de utilizat, eliminăm câteva câmpuri de profil: interesat de, opinii religioase, opinii politice și adresă. Trimitem notificări persoanelor care au completat aceste câmpuri, informându-le că vor fi eliminate. Această modificare nu afectează capacitatea nimănui de a împărtăși informații despre sine în altă parte sau pe Facebook”.

Schimbarea a fost observată pentru prima dată de consultantul Matt Navarra, care a postat pe Twitter o captură de ecran a notificării pe care a primit-o. Datele care vor fi eliminate nu sunt prezente pe platformele concurente, cum ar fi Twitter sau TikTok, care se concentrează în schimb pe biografii mai simple, lipsite de detalii specifice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS