Un bărbat de 47 de ani, din comuna Măldărești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi pătruns pe terenul de fotbal și ar fi lovit în zona gâtului un jucător al echipei adverse. Victima, în vârstă de 23 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații.
Agresiunea ar fi avut loc după meci
Incidentul s-a produs pe 27 septembrie, în jurul orei 12:45, la finalul unui meci de fotbal disputat în comuna Măldărești.
Potrivit polițiștilor, bărbatul de 47 de ani ar fi pătruns pe terenul de joc și ar fi lovit în zona gâtului un jucător al echipei adverse, în vârstă de 23 de ani. Tânărul a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații de specialitate.
Dosar penal pentru lovire sau alte violențe
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Cercetările continuă în acest caz.
Persoana cercetată beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citeşte şi: Peste 500 de amenzi aplicate de polițiștii olteni în weekend. 16 șoferi au rămas fără permis

