Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajZece ani de GTK la Craiova. O poveste construită împreună de britanici și craioveni

Zece ani de GTK la Craiova. O poveste construită împreună de britanici și craioveni

GTK a sărbătorit zece ani de activitate la Craiova, iar aniversarea a fost, înainte de toate, un moment dedicat oamenilor care au pus umărul la dezvoltarea companiei și au contribuit, zi de zi, la consolidarea fabricii. La eveniment au fost prezenți membri ai echipei de management din Marea Britanie, care au venit la Craiova pentru a marca acest moment alături de angajați și pentru a le mulțumi celor care au făcut posibilă evoluția companiei în ultimul deceniu.

Povestea GTK la Craiova este una construită prin colaborarea dintre experiența echipei din Marea Britanie și profesionalismul oamenilor de aici. În cei zece ani, fabrica din Craiova a trecut prin etape dificile, dar s-a consolidat constant, iar astăzi ocupă un loc tot mai important în strategia grupului.

Craiova, aleasă pentru oamenii bine pregătiți

Scott Ford, Managing Director al GTK, a vorbit despre motivele pentru care Craiova a fost aleasă pentru dezvoltarea activității GTK, dar și despre evoluția fabricii în cei zece ani de activitate.

„Craiova a fost aleasă pentru amplasarea companiei și pentru disponibilitatea oamenilor bine pregătiți, iar acest lucru îl vedem și astăzi. Evident, avem nevoie de oameni care vorbesc limba engleză și care au competențe bune, iar noi am găsit acest lucru posibil aici, în Craiova. Afacerea a crescut foarte bine. Au fost zece ani dificili. Evident, este dificil să începi o afacere de la zero într-o altă țară.

A durat, așadar, ceva timp, dar în ultimii doi-trei ani, în special, am văzut niveluri mult mai ridicate ale activității în Craiova și am văzut cum aceasta s-a stabilizat cu adevărat și a devenit o unitate foarte puternică și o parte importantă din ceea ce vrem să facem în viitor pentru întregul GTK. Ne-am construit acum credibilitatea în România, iar în următorii doi-trei ani ne așteptăm să schimbăm această capacitate și să începem să aducem produse diferite la Craiova, să extindem capacitatea și dimensiunea unității pe care o avem acum. Așadar, suntem extrem de mulțumiți de ceea ce am făcut aici, iar echipa a făcut o treabă extraordinară. A fost un real succes pentru noi.”

Declarația lui Scott Ford vine în contextul unei perioade în care fabrica din Craiova a câștigat tot mai multă încredere în cadrul grupului, iar planurile pentru următorii ani includ extinderea capacității și aducerea unor produse noi în România.

Craiova, pas cu pas, spre centrul de excelență al GTK

Pentru echipa locală, evoluția companiei înseamnă și recunoașterea rezultatelor obținute de angajații din Craiova. Silviu Cuțulescu, Plant Manager al fabricii GTK Romania, spune că încrederea câștigată în timp a făcut ca unitatea să devină tot mai importantă pentru grup.

„Oamenii sunt specializați. Cum spunea și Scott, într-adevăr, Craiova e un oraș puternic industrializat, unde putem găsi oameni bine pregătiți. În acest moment avem colegi pe care îi sărbătorim pentru zece ani de activitate în companie. Partea foarte importantă este că avem toată încrederea echipei din Anglia și acum Craiova devine, pas cu pas, centrul de excelență al GTK, principalul punct de producție. Foarte multe îmbunătățiri s-au făcut în fabrică în ultimii ani, am investit mult, am îmbunătățit condițiile de lucru ale oamenilor și considerăm că acesta este un lucru foarte important.”

Ca o confirmare, grupul Volex, din care GTK face parte, a acordat echipei din Craiova premiul pentru cel mai bun proiect de îmbunătățire pe anul 2026.

GTK investește și în oamenii care vor construi industria de mâine

Pentru GTK, dezvoltarea înseamnă și implicarea în comunitatea locală și în pregătirea viitorilor specialiști. Compania are parteneriate cu Liceul Energetic din Craiova și Universitatea din Craiova, prin care contribuie la apropierea elevilor și studenților de mediul industrial și de cerințele reale ale pieței muncii.

„Scopul nu e neapărat să devină angajații noștri. Scopul este să contribuim la educația tehnologică a orașului, a comunității. Până la urmă, Craiova a fost și rămâne un centru industrial foarte important. Investițiile străine, când se fac, se fac în baza faptului că tinerii noștri sunt pregătiți. Știm că deja multe școli au programe de colaborare cu agenți economici și am considerat că trebuie să facem și noi pasul acesta către școli. Am început o colaborare foarte bună cu Liceul Energetic. Elevii vor veni în practică, vor vedea condițiile de lucru, vor înțelege și ce înseamnă sănătatea și securitatea în muncă și vor învăța lucruri tehnice de la noi. Avem baza, avem ce să le arătăm, ceea ce înseamnă că sunt mai mult decât bineveniți”, a spus Silviu Cuțulescu.

Implicarea în comunitate merge dincolo de fabrică

GTK este implicată și în campanii dedicate comunității, inclusiv acțiuni umanitare. În același timp, compania derulează campanii interne alături de angajați, menite să încurajeze implicarea și să consolideze sentimentul de apartenență la echipă.

La zece ani de la deschiderea fabricii din Craiova, aceste inițiative fac parte dintr-o poveste care nu înseamnă doar producție și rezultate, ci și oameni, relații construite în timp și implicare în comunitatea din care compania face parte.

John Morath, despre oamenii care au făcut posibilă creșterea

La aniversarea celor zece ani, John Morath, unul dintre oamenii care au pus bazele afacerii, a vorbit despre importanța implicării oamenilor din Craiova în dezvoltarea și consolidarea businessului.

„Experiența ultimului deceniu a arătat că alegerea Craiovei a fost strâns legată de oamenii pe care compania i-a găsit aici: bine pregătiți, serioși și capabili să contribuie la dezvoltarea unei afaceri pornite la mii de kilometri distanță, în Marea Britanie. Colaborarea dintre echipa din Marea Britanie și cea din Craiova a fost, astfel, una dintre componentele importante ale evoluției companiei. Experiența și direcția strategică au venit din partea grupului, în timp ce oamenii din Craiova au transformat, zi de zi, planurile în rezultate. Mulțumesc oamenilor din spatele celor zece ani. Echipa de aici, din Craiova, a făcut o treabă extraordinară”.

La rândul său, Scott Ford a transmis angajaților un mesaj de apreciere pentru munca depusă în cei zece ani.

„Cred că cel mai important mesaj este «mulțumesc». Așa cum am spus, să începi o companie, iar noi am făcut asta de la distanță, de la mii de kilometri depărtare, este dificil. Așadar, mesajul este, într-adevăr, «mulțumesc». Nu am fi putut face ceea ce am făcut și nu am fi avut afacerea pe care o avem astăzi fără munca lor. Echipa de aici, din Craiova, a făcut o treabă extraordinară. Nu am fi putut face acest lucru fără ei. Așteptăm cu nerăbdare să sărbătorim următorii zece ani”.

Scott Ford - Managing Director GTK
Scott Ford – Managing Director GTK

O colaborare de succes între Marea Britanie și Craiova

Zece ani de GTK la Craiova înseamnă, astfel, mai mult decât aniversarea unei companii. Înseamnă zece ani în care oameni din Marea Britanie și oameni din Craiova au lucrat împreună, au construit încredere și au dezvoltat o echipă care a devenit tot mai importantă pentru grup.

Iar dacă primul deceniu a fost despre construirea și consolidarea acestei echipe, următorii ani vin cu planuri de extindere, produse noi și o miză tot mai mare pentru fabrica din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS