5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDelegația USR-PLUS trimisă la întâlnirea cu Iohannis a făcut test anti-COVID-19

Delegația USR-PLUS trimisă la întâlnirea cu Iohannis a făcut test anti-COVID-19

Dan Barna a anunţat că toţi colegii săi au făcut testarea pentru COVID, mai puţin el care avusese recent testul negativ. La rândul său Dacian Cioloş a spus că nu a întrebat dacă era obligatorie testarea înainte de participarea la consultările de la Cotroceni, dar că a făcut testul, la fel cum au făcut şi cei din echipa USR-PLUS care au fost la negocieri.

„Toţi colegii mei au făcut test. Eu nu mi-am făcut test, pentru că am avut deja un test negativ”, a explicat Dan Barna, într-o conferinţă de presă susţinută luni.

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a precizat cu au fost teste PCR.

„Nici nu am întrebat dacă e obligatoriu sau nu, ci am făcut pur şi simplu testarea zilnic, cum a făcut şi la negocierile de la Vila Lac 1, şi înainte de consultările de la Cotroceni. A fost un test PCR”, a completat Cioloş.

Preşedintele Klaus Iohannis are consultări luni cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui premier.

USR-PLUS îl propune prim-ministru pe Dacian Cioloş, în timp ce PNL îl susţine pe Florin Cîţu, iar PSD pe Alexandru Rafila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS