9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO consilieră locală USR din Mogoșoaia a fost amenințată și agresată. Unul dintre agresori a demisionat din partid

O consilieră locală USR din Mogoșoaia a fost amenințată și agresată. Unul dintre agresori a demisionat din partid

O consilieră locală USR din Mogoșoaia a fost amenințată și agresată de doi colegi, unul din PNL, respectiv PMP. Incidentul pare să fi pus pe jar întreaga clasă politică.

O consilieră locală din Mogoşoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, la o şedinţă, de către doi consilieri locali – Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP). Unul dintre ei ar fi afirmat „şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile”.

Patru dintre consilierii locali ai comunei Mogoșoaia s-au reunit, joi seara, la școală, la o ședință de comisie – Felicia Ienculescu-Popovici de la USR, Valentin Ene și Gheorghe Marian de la PNL și Dinu Gheorghe de la PMP. Când se pregăteau să intre în tema întâlnirii, consilierul PNL Ene a început din senin să o amenințe pe colega de la USR. Femeia a fost inspirată să înregistreze întreg incidentul.

De unde a plecat scandalul

Disputa dintre cei doi are loc pe fondul unor tensiuni legate de votarea proiectului privind înființarea Sectorului Zero, un proiect imobiliar unde mai mulți lideri liberali dețin terenuri și unde există opoziție privind începerea lucrărilor de expropriere pentru utilitate publică a unora dintre localnici.

Incidentul a agitat întreaga clasă politică. Puși în fața evidenței, colegii lui Ene din PNL Mogoșoaia s-au dezis imediat de gestul consilierului local, dar și de cel al colegului de la PMP care a deposedat-o pe Felicia Ienculescu-Popovici de telefon în timpul incidentului. PNL a subliniat însă că „nu s-au confirmat agresiunile fizice la adresa consilierei, invocate de către reprezentanții USR.”

Consilierul PMP a demisionat din partid

Consilierul local al PMP Dinu Gheorghe, implicat în incidentele de la Mogoşoaia, a demisionat din partid. Anterior, consilierul a fost criticat atât de Cristian Diaconescu, şeful partidului, cât şi de Eugen Tomac, ex-preşedinte al formaţiunii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS