6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatronul clubului unde 3 dansatoare au ars de vii, prins după o lună

Patronul clubului unde 3 dansatoare au ars de vii, prins după o lună


Omul de afaceri libanez George Karam, patronul clubului unde 3 dansatoare au ars de vii, a fost prins vineri. El a dispărut în noiembrie atunci când ar fi trebuit să se predea autorităţilor.

George Karam a fost prins vineri în Cluj şi urmează a fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenție. Pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani.

Acum o lună, judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat definitiv pe George Karam. Magistraţii au stabilit că proprietarul clubului Beirut din Constanţa nu a respectat normele de securitate şi că a pus în pericol viaţa angajaţilor şi a clienţilor. Trei fete au ars de vii în urma incendiului.

Pe 19 noiembrie, Karam ar fi trebuit să se predea autorităţilor. Numai că poliţiştii nu au reuşit să mai dea de el, deşi se afla sub control judiciar. El s-ar fi ascuns apoi la o pensiune din Cluj, unde s-a cazat sub o identitate falsă.

Omul de afaceri libanez George Karam apare în mai multe dosare cercetate de procurori. De exemplu, şi în cel în care a fost cercetată fuga lui Omar Hayssam din România. O parte din marfa aflată la bordul navei cu care se presupune că a fugit Omar Hayssam aparţinea lui George Karam.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS