Știri de ultima orăSportTenisClasamentul în care Sorana Cîrstea este pe locul 3 în lume! E peste Sabalenka, Gauff sau Swiatek

Clasamentul în care Sorana Cîrstea este pe locul 3 în lume! E peste Sabalenka, Gauff sau Swiatek

Aflată la ultimul sezon al carierei, Sorana Cîrstea (35 de ani, 29 WTA) joacă excelent, iar asta se vede la un capitol statistic important în tenisul din prezent. Jucătoarea din România e pe locul 3 în clasamentul WTA la numărul așilor, fiind deasupra liderei mondiale Aryna Sabalenka (27 de ani), deși are mai puține meciuri jucate.

Sorana Cîrstea, pe locul 3 la numărul așilor în 2026

Cîrstea și-a adjudecat Transylvania Open în 2026, după o finală cu Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2 și a devenit prima jucătoare din România care câștigă titlul de simplu la turneul de la Cluj-Napoca.

Cîrstea a continuat să evolueze foarte bine și, după ce a ajuns în „optimi” la Miami Open, a urcat în top 30 WTA, fiind pe locul 29 mondial în această săptămână. Calitatea Soranei se vede și la serviciu, care este tot mai important în tenisul din prezent.

Mai exact, ea e pe locul al 3-lea la numărul așilor din 2026, fiind depășită doar de Elena Rybakina (26 de ani, 2 WTA) și de Victoria Mboko (19 ani, 9 WTA), notează Gsp. În total, Cîrstea a adunat 120 de ași în 20 de meciuri, adică o medie de 6 ași/partidă.

În sezonul de zgură, ea va juca la Linz, turneu de categorie WTA 500, apoi Rouen (WTA 250), Madrid și Roma, ambele WTA 1000, în pregătire pentru Roland Garros.

Top 10 WTA la capitolul așilor în 2026

  1. Elena Rybakina – 183 de ași (26 de meciuri)
  2. Victoria Mboko – 126 de ași (25 de meciuri)
  3. Sorana Cîrstea – 120 de ași (20 de meciuri)
  4. Aryna Sabalenka – 119 ași (25 de meciuri)
  5. Clara Tauson – 118 ași (16 meciuri)
  6. Jessica Pegula – 114 ași (23 de meciuri)
  7. Linda Noskova – 110 ași (15 meciuri)
  8. Alycia Parks – 98 de ași (13 meciuri)
  9. Elina Svitolina – 96 de ași (25 de meciuri)
  10. Peyton Stearns – 85 de ași (17 meciuri)

Citeşte şi: Gabi Ruse se scuză pentru absenţa de la naţională: „Vreau să rămân pe tablou la turneele mari!“


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS