21.7 C
Craiova
joi, 19 mai, 2022
Știri de ultima orăSportTenisLa noapte reîncep emoţiile! Când joacă Halep şi Cîrstea în turul 3 la AO!

La noapte reîncep emoţiile! Când joacă Halep şi Cîrstea în turul 3 la AO!

Simona Halep (locul 15 WTA) și Sorana Cîrstea (38 WTA) vor juca sâmbătă în turul 3 la Australian Open. Organizatorii au anunțat în această dimineață terenurile și orele aproximative pentru meciurile celor două românce.

Prima care va intra în acțiune este Simona Halep. Fostul număr 1 mondial va da peste Danka Kovinic, jucătoarea din Muntenegru care a eliminat-o pe Emma Răducanu în runda secundă. Meciul va avea loc pe terenul „John Cain”, în sesiunea de zi, și nu va începe mai devreme de ora 03.30 în România.

Sorana Cîrstea, în schimb, care va da peste Anastasia Pavlyuchenkova, locul 11 WTA și cap de serie numărul 10, a fost repartizată pe terenul „Rod Laver”, în sesiunea de seară! Meciul Soranei va fi precedat de duelul masculin între Pablo Andujar și Alex De Minaur, care va începe la ora 10:00 în România. Așadar, Sorana și Anastasia nu se vor înfrunta mai devreme de 12:00, ora României.

„Toată lumea la acest nivel joacă bine, nu mai contează că e locul 10, 11 sau 50. Important este ce faci tu, cu ce joc și plan vii în ziua respectivă. Vin pe un fond bun, am jucat bine ultimele două meciuri. Îmi știu valoarea, știu ce pot și voi încerca să intru liniștită și să-mi văd de partea mea de teren. 

Niciodată nu am avut presiune din punct de vedere al rezultatelor, sunt foarte relaxată din punctul ăsta de vedere. Nu mă uit la clasament, de multe ori nici la tablou. Important e cine e în fața ta în ziua respectivă, prezentul e cel mai important. Dacă e ceva de care trebuie să mă stresez, mă voi stresa în acel moment“, spunea Sorana, după victoria cu Kucova.

Citeşte şi: Halep: „Mă simt fericită în afara terenului, cred că asta mă ajută la meciuri“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

20 de răniţi după ce un autobuz din Kosovo...

Aproximativ 20 de pasageri ai unui autobuz din Kosovo...

ȘTIRI GdS