Polițiștii doljeni au efectuat, vineri, trei percheziții domiciliare în municipiul Craiova, în cadrul operațiunii JUPITER. La locuințele a două persoane, în vârstă de 32 și 34 de ani, au fost descoperite cinci arme, 2.000 de proiectile metalice, două cartușe și articole pirotehnice.

Acțiunea a fost desfășurată la 6 noiembrie de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și în cadrul operațiunii coordonate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
Cele trei mandate de percheziție au fost puse în executare în cadrul a tot atâtea dosare penale, în care se fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Arme și muniții nedeclarate, ridicate pentru expertizare
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit la locuințele celor două persoane patru arme de tip pistol, o armă cu țeavă lungă, 2.000 de proiectile metalice, două cartușe și articole pirotehnice din categoria P1.
Toate bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Armele urmează să fie supuse unei expertize. Potrivit polițiștilor, cele două persoane nu dețin legal arme și muniții, iar armele descoperite nu fuseseră declarate autorităților.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj, precum și ai Secțiilor 3, 4 și 5 Poliție Craiova.
Citeşte şi: Bărbat reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție și s-ar fi dus la locuința fostei concubine

