10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAlexander Zverev a spus pas turneului demonstrativ de la Berlin

Alexander Zverev a spus pas turneului demonstrativ de la Berlin

Tenismanul german Alexander Zverev a declarat miercuri că a renunţat să joace la turneul demonstrativ de la Berlin, care va avea loc între 13 şi 19 iulie. Acesta a declarat că a fost supus unui al treilea test pentru depistarea Covid-19, iar rezultatul a fost negativ.

„Plănuisem luna asta să merg să joc la Berlin, însă am hotărât până la urmă să rămân unde sunt şi să mă antrenez cu echipa mea şi să nu disput niciun turneu în acest moment. Nu este niciodată plăcut să ratezi ocazia să joci la tine acasă, însă voi reveni curând”, a anunţat Zverev pe un site de socializare.

David Ferrer, noul antrenor al germanului

Zverev a indicat, de asemenea, că spaniolul David Ferrer, care a pus capăt activităţii de jucător în vara anului trecut, s-a alăturat echipei sale.

Zverev a participat la Adria Tour, turneul demonstrativ organizat în Balcani de Novak Djokovic, în urma căruia mai mulţi jucători au fost contaminaţi cu noul coronavirus. Deşi jucătorul german a fost testat negativ, el a promis, prin intermediul unui comunicat, că se va izola timp de 14 zile, dar la sfârşitul lui iunie.

Citeşte şi: Rafa Nadal şi-a anunţat prezenţa la Masters-ul de la Madrid

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS