10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRoger Federer, învins de Dominic Thiem în grupa Bjorn Borg

Roger Federer, învins de Dominic Thiem în grupa Bjorn Borg

Fostul număr 1 mondial, Roger Federer, a debutat cu stângul la Turneul Campionilor. Component al Grupei Bjorn Borg, elveţianul a cedat în primul meci, în faţa austriacului Dominic Thiem (5 ATP), cu scorul de 7-5, 7-5. În celălalt duel al grupei, Novak Djokovic a trecut de italianul Matteo Berettini, cu scorul de 6-2, 6-1.

În primul set, cei doi jucători au mers cap la cap până al 5-5. În acel moment, Thiem a profitat de o şansă nesperată ivită pe serviciul elvețianului. Roger a scăzut evident nivelul pe finalul manșei, iar austriacul a profitat din plin de căderea adversarului.

În actul secund, jocul a devenit din ce în ce mai echilibrat, iar break-urile nu și-au făcut apariția în primele zece game-uri. Roger a încercat să schimbe din mers planul tactic, iar venirile la fileu au reprezentat o variantă. Însă, la 5-5 (la fel ca și în primul set), Roger a făcut un game foarte slab de serviciu. Dominic a reușit un break alb şi a luat o opţiune serioasă de a câştiga. După ce i-a refuzat lui Roger o șansă de break, austriacul a închis partida cu un identic 7-5, 7-5, după o oră și 40 de minute.

Federer are până în acest moment un record absolut în tenisul mondial. Nu mai puţin de 20 de titluri de grand slam şi 6 titluri la Turneul Campionilor a obţinut elveţianul pe parcursul carierei sale.

După acest eşec, Roger este obligat să îl învingă pe Novak Djokovic, în meciul următor, pentru a mai avea şanse de calificare în semifinalele competiţiei. Sârbul a început în forţă turneul şi l-a învins pe italianul Matteo Berettini (8), cu scorul de 6-2, 6-1.

Articol scris de Tibi Cocora

Citeşte şi: Burcea a primit întăriri la echipă. Ana Maria Savu a semnat cu SCM Craiova


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS