În 2025, 16,3% dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani din Uniunea Europeană (UE) sufereau de obezitate, iar alte 35,4% se aflau în stare de preobezitate, conform datelor publicate vineri de Eurostat, citate de Agerpres. Potrivit statisticii, în total, mai mult de jumătate din populația UE este supraponderală (51,7%).
Eurostat definește obezitatea drept un indice de masă corporală (IMC) egal cu 30 sau peste această valoare, iar preobezitatea este definită drept un IMC cuprins între 25 și 30. IMC se calculează împărțind greutatea (în kilograme) la pătratul înălțimii (în metri). O persoană cu un IMC mai mic de 18,5 este definită drept subponderală.
Cele mai ridicate rate de obezitate au fost înregistrate în Malta, unde peste un sfert din populație era obeză (26,6%), urmată de Letonia (24,6%) și Finlanda (23,2%).
Cele mai scăzute rate de obezitate au fost înregistrate în Italia (7%), Grecia (12,8%) și România (12,9%).

În Spania, rata obezității s-a situat la 14,9%, iar cea a preobezității la 36,3%. Rata totală a supraponderalității a fost de 51,2%.
În funcție de sex, rata obezității era de 17,4% în rândul bărbaților și de 15,3% în rândul femeilor din UE.
În plus, 41,9% dintre bărbați se aflau în stare de preobezitate, comparativ cu 29,3% dintre femei.
În schimb, subponderalitatea era mai frecventă în rândul femeilor (2,9%) comparativ cu bărbații (1%).
Citeşte şi: Un tânăr beat a lovit intenţionat cu maşina o femeie cu care nu s-a înțeles la preț pentru o partidă de sex

