19 C
Craiova
luni, 15 august, 2022
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, prestație lamentabilă la Zalău

SCM Craiova, prestație lamentabilă la Zalău

Handbalistele de la SCM Craiova aveau în plan un joc bun, dar și un rezultat pozitiv din deplasarea de la Zalău, însă totul a ieșit fix pe invers. Fără atitudine și spirit de echipă, fetele lui Bogdan Burcea s-au prezentat lamentabil în fața echipei lui Gheorghe Tadici și nu au avut nicio șansă de la primul fluier până la final. Finalul partidei a adus o victorie pe cât de convingătoare, pe atât de facilă a Zalăului, scor 22-15.

Ceea ce pare uimitor la un asemenea nivel este faptul că, după 20 de minute, oltencele înscriseseră doar două goluri, iar din poartă mingea fusese scoasă de nouă ori. Nici în acel moment nu s-a sunat trezirea, chiar dacă tehnicianul Burcea a tot solicitat timeour și și-a certat sportivele. La pauză, scorul a fost 13-6.

Chiar dacă din actul secund jocul s-a mai schimbat, iar SCM Craiova a început să mai conteze în meci, timpul nu a fost suficient, iar scorul deja căpătase proporții din prima repriză. S-a mers cap la cap în repriza secundă, iar Zalăul s-a impus la final cu 22-15 și și-a adjudecat o victorie importantă.

Burcea: „Echipa mea s-a prezentat sub nivelul pământului“

Deranjat vizibil de rezultatul de la Zalăul, antrenorul de la SCM Craiova şi-a criticat echipa pentru evoluţia pe care a avut-o. Fostul selecţioner nu a rămas indiferent nici faţă de arbitri şi consideră că diferenţa mare de scor înregistrată în acest joc a fost din cauza manierei de arbitraj

Echipa mea s-a prezentat ca şi nivelul arbitrilor şi a fost sub nivelul pământului. Dacă ar fi după mine aş transfera o întreagă echipă până la meciul următor. Arbitri au crezut că este o diferență mare între cele două echipe. De aceea au fost atât de relaxați, bine dispuși și atât de confuzi. Sper să nu ne mai întâlnim cu astfel de oameni care sunt confuzi, dezorientați și au impresia de la început că este diferență foarte mare între echipe. Ne-am prezentat să onorăm competiția, dar să nu se plece de la idei preconcepute“, a spus Bogdan Burcea, pentru SportulSălăjean.

În urma acestui rezultat, SCM s-a îndepărtat la cinci puncte de Zalău și de obiectivul din acest sezon (locurile 1-8).

Citește și: Am bătut, dar am tras ceva! SCMU Craiova și-a luat punctele de la Focșani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS