Știri de ultima orăSportF1 / Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istorie

F1 / Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istorie

Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.

Antonelli, care mai avea nevoie de două puncte pentru a obține titlul, s-a încoronat campion la vârsta de 20 de ani și 68 de zile, pe Autodromo Hermanos Rodriguez, la capătul unei curse pe care a încheiat-o după doi foști campioni mondiali, Verstappen și britanicul Lewis Hamilton (Ferrari). Kimi Antonelli îi urmează în palmaresul Campionatului Mondial britanicului Lando Norris (McLaren).

Cursa din Mexic a fost întreruptă în turul al 46-lea, după un accident violent al finlandezului Valtteri Bottas (Cadillac), care a ieșit de pe pistă din cauza unei probleme mecanice.

În momentul în care Antonelli intra la boxe pentru a schimba pneurile și Verstappen era liderul cursei, Bottas, pe linia dreaptă a standurilor a frânat pentru virajul numărul 1, când suspensia sa față stânga s-a rupt și monopostul a intrat în derapaj, lovind violent barierele de protecție.

Pilotul finlandez a avut nevoie de câteva minute pentru a ieși din cockpit după intrarea safety car-ului și apariția steagului roșu. Totuși, Bottas a ieșit singur din monopost, fiind condus la centrul medicale pentru a fi examinat, după cum a anunțat echipa Cadillac.

În momentul întreruperii cursei, Verstappen ere lider, urmat de monegascul Charles Leclerc (Ferrari), Antonelli și Lewis Hamilton (Ferrari), care pornise din pole position, dar a fost depășit în debutul cursei de coechipier și de Verstappen.

Kimi Antonelli exultă după cucerirea titlului din Formula 1

După ce a urcat pe ultima treaptă a podiumului la capătul întrecerii din Mexic, Antonelli a fost invitat de Nico Rosberg, campionul mondial din urmă cu zece ani, să rămână pe scenă și să-și exprime încă o dată sentimentele de bucurie în fața suporterilor mexicani.

„Este o zi pe care o voi ține minte pentru totdeauna. Vreau să mulțumesc din tot sufletul echipei mele, familiei, prietenilor și să vă mulțumesc vouă pentru sprijin. Începe să devină realitate, o să mă bucur foarte mult de asta.

Încă din prima parte a sezonului am avut o mașină atât de puternică, am fost foarte consecvenți și am crezut că avem o șansă anul acesta. Mă bucur foarte mult că am reușit să ducem treaba până la capăt”, a declarat Kimi Antonelli, la microfonul lui Nico Rosberg.

Citește și: U Craiova – FC Botoșani 2-1 / Știința a luat punctele și fără să strălucească



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS