10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Peluza Nord, alături de handbaliste în derbiul cu Rapid

Handbal (f) / Peluza Nord, alături de handbaliste în derbiul cu Rapid

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa duminică, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă, primul meci din acest an în campionat, împotriva Rapidului. Se anunță un meci cu atât mai interesant, cu cât formația oaspete s-a mai întărit în această pauză competițională, sperând să se salveze de la retrogradare.

Gruparea bucureșteană nu va veni singură în Bănie, ci însoțită și de o galerie de aproximativ 200 de suporteri ai Rapidului.

Pentru ca partida să aibă însemnele unui derbi adevărat, mai era nevoie și de o galerie numeroasă din partea Craiovei. Astfel, suporterii Universității Craiova, cei prezenți meci de meci în Peluza Nord, și-au anunțat prezența la partida de duminică. Aceștia vor crea o atmosferă frumoasă, de derbi și le vor împinge de la spate pe fete pentru un prim succes în 2020.

Iată comunicatul Peluzei Nord:

„Duminică mergem la Polivalentă! Începem dezmorțirea devreme pentru că se pare că anul ăsta o să avem mai multă treabă decât de obicei și e bine să ne intrăm repede în formă. Dumincă, de la ora 11:00, echipa care a adus orașului una dintre cele mai mari bucurii(Cupa EHF), cea de handbal fete, are un meci interesant. Vine Rapidul și o face,din ce se aude, și cu galerie, două motive suficiente ca să fim alături de fete.
Ne vedem ca de obicei în sectorul tribunei a II-a dinspre Nord, sectorul F!”

Citește și: Rapidistele, primele adversare ale „leoaicelor” în 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS