14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„Ziua copilului“ o sărbătorim în cantonamentul din Lunca Jiului

„Ziua copilului“ o sărbătorim în cantonamentul din Lunca Jiului

Aşa cum ne-a obişnuit, Universitatea Craiova este atentă cu toţi suporterii ei şi încearcă să-i facă fericiţi cu orice prilej. De această dată, în prim plan intră fanii cei mai mici, viitorul Ştiinţei! Din teren şi din tribune. Astfel, cum mâine este 1 iunie şi este „Ziua copilului“, conducătorii grupării din Bănie au pregătit o serie de surprize micuţilor. Activităţile vor debuta la ora 10.30 şi se vor încheia la 13.30.

„De 1 Iunie – Ziua Copilului, vă invităm la Cantonamentul ‘Ilie Balaci’. Astfel, copiii vor avea șansa să viziteze baza de pregătire și se vor putea bucura de o serie de activități recreative. Copiii vor avea ocazia să stea de vorbă cu medaliații din acest sezon de la Liga Elitelor, prezenți la fața locului. Nu vor lipsi nici mascotele Universității. La teren vor fi și zone de face-painting pentru cei mai înflăcărați suporteri.

Mai știți jocurile copilăriei, ‘Victorie’ sau ‘Obligatea’? Le vom readuce pe terenurile de antrenament! Nu vom omite nici jocul tradițional de fotbal, cu reprize a câte 10 minute.

Sorin Cârțu, fostul mare jucător al ‘Craiovei Maxima’ și președintele Științei, le va povesti micuților despre istoria glorioasă a clubului nostru și despre cum crea magie pe terenul de joc.

Sărbătoriții zilei își vor putea face o fotografie cu legendarii ‘Maximi’ pentru o amintire de neuitat. Vor putea pleca acasă și cu un nou prieten, deoarece vom avea parte de o nouă etapă a acțiunii ‘Adoptă fericire’. Cățeii de la Adăpostul Canin Craiova așteaptă să fie adoptați.

Magazinul mobil vă așteaptă pentru a achiziționa materiale alb-albastre și pentru a începe sezonul următor cu arsenalul pregătit. Împreună pentru Știința!“, se arată într-un comunicat la Universităţii Craiova.

Citeşte şi: Liga 4 Dolj / Oaspeţii au făcut legea! Rezultatele înregistrate în etapa 32

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS