4 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal (f) / Misiune îndeplinită, punctele rămân acasă! SCMU Craiova a trecut de Buzău

Handbal (f) / Misiune îndeplinită, punctele rămân acasă! SCMU Craiova a trecut de Buzău

Handbalistele de la SCMU Craiova și-au îndeplinit misiunea de sâmbătă, și anume să obțină toate cele trei puncte din duelul cu Gloria Buzău, de pe teren propriu. În Sala Polivalentă din Bănie, trupa lui Ovidiu Mihăilă a trecut de gruparea buzoiană cu scorul de 29-25 și astfel a ajuns la trei victorii în actuala ediție de campionat. Partida a contat pentru etapa a 5-a din Liga Florilor.

Meciul a debutat groaznic pentru SCMU. Fără idei în atac, cu multă lentoare pe faza ofensivă și neatenție în apărare, craiovencele s-au văzut conduse cu 4-0 după 10 minute de joc. Oltencele nu au reușit să puncteze deloc pe tabelă până spre finalul minutului 10, când au consemnat și revenirea în meci. S-a jucat, apoi, din gol în gol la ambele porți până la scorul de 7-4 în favoarea Buzăului. Acela a fost momentul perfect al jocului pentru gazde să întoarcă scorul și au și izbutit acest lucru.

A venit rândul de această dată ca Gloria să nu mai marcheze o bună perioadă de joc, timp în care Craiova a luat la țintă poarta adversă ori de câte ori a avut ocazia. Au fost chiar și trei goluri avans pentru SCMU cu cinci minute înainte de pauză, dar fetele noastre nu au reușit să păstreze ritmul. Oaspetele au marcat goluri consecutive, iar la cabine s-a intrat la egalitate, scor 12-12.

Echipa mai bună s-a impus fără emoții

În partea secundă s-a menținut echilibrul în joc o bună perioadă de timp, doar că trupa craioveană a avut aproape în permanență un plus pe tabelă. Gazdele s-au descurcat chiar și în momentele în care au jucat cu un om în minus, chiar au și marcat goluri frumoase, care la final s-au arătat decisive. În minutul 45, scorul era 21-18 în favoarea Craiovei, iar tehnicianul formației vizitatoare s-a văzut nevoit să solicite timeout.

Nimic prea bun nu s-a întâmplat cu echipa sa nici din acel moment, iar oltencele au continuat să marcheze. Cu patru minute înainte de final, diferența era de cinci goluri în favoarea lui SCMU, care nu mai avea cum să scape victoria. S-a încheiat 29-25, iar Craiova, putem spune, că și-a dus la bun sfârșit misiunea din această etapă.

SCMU Craiova: Zoqbi De Paula, Risovic – Gomes da Rocha 8 (2 din 7 m), Micijevic 6, Nikolic 6, Mugosa 3, Blazevic 2, Iskit Caliskan 2, Pașcan 1, Bojicic 1, Mihart, Moraru, Tudorică, Popescu, Mozes, Dzaferovic. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Gloria Buzău: Pijevic, Măzăreanu, Ion – Turkoglu 8, Ilyna 5, Karlsen 4 (3 din 7 m), Pal 3 (2 din 7 m), Pap 1, Sherin 1, Abdellahi 1, Gandrabura 1, Buzoianu 1, Bucur, Jipa, Zamfirescu. Antrenor: Pablo Morel.

Odată cu acest succes, oltencele au urcat pe locul 7, cu nouă puncte acumulate. Pentru SCMU Craiova va urma o deplasare complicată, pe terenul Rapidului, la mijlocul săptămânii următoare.

Citește și: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, în marea finală de la Hong Kong

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS