13.3 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCMU Craiova - SCM Vâlcea s-a suspendat 24h! A picat lumina de trei ori în Polivalentă

SCMU Craiova – SCM Vâlcea s-a suspendat 24h! A picat lumina de trei ori în Polivalentă

Meciul dintre SCMU Craiova și SCM Vâlcea, din etapa cu numărul 4 din Liga Florilor, a fost amânat cu aproximativ 24h! Iluminatul din Sala Polivalentă din Bănie nu a funcționat și a dat mari bătăi de cap organizatorilor și, totodată, celor implicați în meci. Astfel, disputa se va relua duminică, de la ora 16.30, de la scorul de 5-4 și din minutul în care s-a oprit jocul!

După ceva mai bine de 7 minute de joc s-a ivit prima problemă în Sala Polivalentă. Lumina a picat, odată cu tabelele de scor, iar arbitrii au oprit meciul. După 20 de minute în care s-a încercat remedierea problemei, jocul a reînceput, dar pentru doar câteva momente, pentru că din nou s-a făcut beznă în sală. De această dată, cele două formații au trecut la încălzire, pentru a nu-și ieși din ritm, în timp ce oficialii gazdelor făceau tot posibilul să rezolve situația neplăcută. Când totul părea că se îndreaptă și că putem, în sfârșit, să vedem handbal, nocturna Polivalentei a picat pentru a treia oară, iar meciul a fost suspendat.

Arbitrii întâlniri au anunțat, apoi, că meciul se va relua duminică, de la ora 16.30, conform regulamentului FRH.

Citește și: Tenisul de masă, mândria României! Calificare uriașă în finala Campionatului European

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS