13.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenisul de masă, mândria României! Calificare uriașă în finala Campionatului European

Tenisul de masă, mândria României! Calificare uriașă în finala Campionatului European

Naționala feminină a României de tenis de masă s-a calificat pentru a doua ediție la rând în ultimul act al Campionatelor Europene, după ce a trecut de Franța cu scorul de 3-1 la general. Tricolorele se vor lupta pentru medalia de aur cu învingătoarea partidei dintre Germania și Portugalia.

Primul duel al penultimului act le-a adus față în față pe Bernadette Szocs și Prithika Pavade. Szocs a tranșat soarta primei partide și a învins-o în final cu 11-9, 11-6, 11-13, 11-7. După înfrângerea din primul meci, franțuzoaicele au ripostat prin Jia Nan Yuan, care a învins-o pe Eliza Samara tot în patru seturi, scor 11-6, 11-13, 11-6, 11-3, notează Eurosport.

La scorul de 1-1, următoarea partidă a fost cea dintre Adina Diaconu și Audrey Zarif. Adina a revenit de la 0-1 și a învins-o pe franțuzoaică, scor 7-11, 11-9, 11-8, 11-5. Soarta de a tranșa calificarea a stat în paleta lui Bernadette Szocs, care a revenit la masă pentru a o înfrunta pe Jia Nan Yuan. Sportiva noastră a fost magistrală și s-a impus fără mari emoții în fața franțuzoaicei, aducând astfel punctul decisiv pentru România.

Tricolorele fac pasul în ultimul act al competiției pentru a doua ediție la rând. În 2021, România a cucerit argintul după ce a fost învinsă în finală de către Germania.

Citește și: Dar ce ne-au „căsăpit“! România, învinsă la zero de Taiwan, în Cupa Davis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS