11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPremieră în Bănie. Naționala de rugby va juca pe „Oblemenco“ meciul cu Belgia

Premieră în Bănie. Naționala de rugby va juca pe „Oblemenco“ meciul cu Belgia

Naționala României de rugby a început să facă deja planurile pentru duelul cu Belgia, din cadrul Rugby Europe Championship. Partida ar fi trebuit să aibă loc inițial pe 25 martie, apoi pe 1 noiembrie 2020, la Bucureşti, pe stadionul „Arcul de Triumf”, însă jocul a fost suspendat de fiecare dată, ca urmare a deciziei forului european.

Toată lumea se aștepta ca meciul decisiv din 7 februarie 2021 să se joace pe noua arenă Arcul de Triumf, însă partida se va disputa la Craiova. Formalitățile pentru inaugurarea modernei arene din Capitală n-au fost terminate, astfel că FR de Rugby a trebuit să trimită locul de desfășurare la Rugby Europe. Locul ales: Arena „Ion Oblemenco“, din Bănie.

Înaintea acestui joc, „tricolorii” ocupă ultimul loc în clasament, cu cinci puncte, cu două mai puțin decât belgienii. Lider este Georgia, cu 19 puncte, informează Prosport.

De menționat că în același weekend, Universitatea Craiova va întâlni sâmbătă, pe Dinamo, în etapa 20, iar meciul de rugby se va juca duminică, de la ora 18.00.

O victorie le-ar permite „Stejarilor“ să evite ultimul loc și meciul de baraj, tot pe teren propriu, pe 20 sau 21 februarie 2021, cu Olanda, echipa clasată pe primul loc în Rugby Europe Trophy (liga a III-a europeană), pentru a decide care echipă rămâne în Rugby Europe Championship.

Calculele pentru Mondial

Pe 6/7 martie cele șase echipe din Rugby Europe Championship vor începe turneul de calificare pentru Cupa Mondială din 2023 care se desfășoară în Franța.

Cele cinci runde tur se vor desfășura până în iulie 2021, iar cele retur în 2022. Echipa clasată pe primul loc după cele 10 runde se califică pentru RWC 2023 în grupa C, alături de Țara Galilor, Australia, Fiji și echipa ieșită din recalificări.

Echipa clasată pe locul 2 în calificările europene va face parte din grupa C alături de campioana mondială, Africa de Sud, Irlanda, Scoția și echipa Asia/Pacific 1. Echipa clasată pe locul 3 în Rugby Europe Championship continuă în recalificările RWC 2023.

Citește și: Schimbare de planuri. Patricia Țig, forfait pentru turneul de la Abu Dhabi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS