8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - S-au împlinit 40 de ani de la primul titlu de campioană cucerit de Universitatea Craiova

Fotbal – S-au împlinit 40 de ani de la primul titlu de campioană cucerit de Universitatea Craiova

Suflarea olteană sărbătorește astăzi 40 de ani de la cucerirea primului titlu de campioană a României de către Universitatea Craiova, performanță care, așa cum era normal nu putea fi trecută cu vederea. Componenții „Campioanei unei mari iubiri” se vor întruni sâmbătă, la ora 14.00, în Parcul „Nicolae Romanescu” și, într-un cadru festiv, vor povesti cu lux de amănunte întreaga ispravă din 1974, dar mai ales meciul decisiv cu Petrolul Ploiești, remiză în urma căreia a fost dat peste cap „scenariul” lui Dinamo, care câștiga neverosimil, scor 7-0, la Bucureşti, cu FC Argeș. 

„Ne vom întâlni sâmbătă aproape toți cei care mai trăim. O să stăm de povești la un mic și o bere, abia aștept să ne revedem. Ideea reîntâlnirii mi-a aparținut, dar fără implicarea lui Ilie Balaci nu reușeam mare lucru, pentru că nimeni altcineva nu s-a oferit să ne ajute”, a declarat Victor Niculescu, pentru GdS.
Despre meciul din 19 iunie 1974 (etapa 34), Petrolul – Universitatea 0-0, a vorbit și Nicolae Negrilă, care a și debutat atunci. „Da, în 1974 am debutat la Ploieşti. Sincer să fiu, am avut norocul că s-a accidentat Fonfo Niculescu, el era titular pe post, fundaş dreapta. Îmi aduc aminte, cum să nu, am luat notă mare în Sportul, 9 sau 10. Nu mai ştiu exact minutul şi scorul la Dinamo – FC Argeș, dar le-am ştiut atunci, pe teren. Ne spuneau petroliştii din tribună, urlau şi se bucurau când dădea goluri Dinamo. Era echipa Miliţiei, umblau cu şmecherii, nu puteai să te pui cu ei. Noroc că i-am avut şi noi sus pe Ştefan Andrei şi Cetăţeanu, ne-au susţinut. În Craiova am ajuns noaptea, ne-au aşteptat oamenii de la intrarea în oraş, de pe la Aeroport. Am făcut o oră jumate până-n centru, am coborât de multe ori din autocar şi am jucat hore cu suporterii”, a povestit Nicolae Negrilă, pentru Maxima Sport.
În meciul de „poveste”, pentru Universitatea Craiova au evoluat următorii: Oprea – Negrilă (debut în divizia A, notat cu 9 de Sportul), Bădin, Boc (notat cu 10 de Sportul), Berneanu – Strîmbeanu, Deselnicu (notat cu 9 de Sportul), Ivan – Niță (56, Bălan), Oblemenco (85, Balaci), Țarălungă.
De menționat că arbitrul central, Constantin Dinulescu (București), a arbitrat fără greșeală, în ciuda presiunii la care fusese supus.

 

Universitatea Craiova 1973/1974:
– lotul echipei: portari: Paul Manta (12 meciuri), Florin Oprea (23); jucători de câmp: Petre Deselnicu (33 de meciuri, 2 goluri), Lucian Strâmbeanu (33), Alexandru Boc (32, 1), Ion Bălan (32, 19 – golgheterul echipei), Theo Ţarălungă (31, 11), Ion Oblemenco (29, 14, căpitanul echipei), Ion Niţă (29, 2), Victor Niculescu (28), Ilie Balaci (27, 3), Dragu Bădin (25), Dumitru Marcu (25, 7), Cornel Berneanu (23), Costică Ştefănescu (20), Ion Velea (14, 1), Nicolae Ivan (9, 2), Ion Stăncescu (3), Ioan Kiss (2), Mircea Chivu (1), Ion Constantinescu (1), Nicolae Negrilă (1), Constantin Pană (1).
– antrenori: Constantin Cernăianu, Constantin Oţet. Doctor: Vasile Frânculescu.
– au mai cochetat cu echipa fraţii Gabriel şi Cristea Boldici, Eduard Schell, Marian Bondrea, Dacin (din echipa de tineret, campioană şi ea în acest sezon, 1973-1974, antrenor fiind Constantin Deliu).
Între timp, dintre componenţii campioanei 1974 au decedat: Manta, Deselnicu, Strâmbeanu, Ştefănescu, Chivu, Bălan, Oblemenco.
Organigrama clubului: preşedinte de onoare – Tiberiu Nicola (rectorul Universităţii), preşedinte executiv – Constantin Botea (prorector al Universităţii), vicepreşedinte – Florea Radu, secretar club sportiv U Craiova – Ion Dobriţoiu, trezorier club sportiv – Corneliu Stroe.

GdS a fost și va fi alături de campioni
GdS a acordat dealungul timpului și va oferi în continuare spații largi campionilor de la Universitatea. Nici în acest an nu au trecut neobservați „eroii” din 1974, cei care doresc să revadă acele interviuri pot accesa următoarea linkuri:
– http://www.gds.ro/Sport/2014-01-06/Se+implinesc+40+de+ani+de+la+primul+trofeu+al+Universitatii
– http://www.gds.ro/Sport/2014-03-28/Repriza+de+Sud+-+Invitat+Victor+Niculescu,+fost+fotbalist+la+Universitatea+Craiova
– http://www.gds.ro/Sport/2014-01-13/Ion+Velea,+campion+cu+Universitatea+in+1974,+un+om+bogat+in+amintiri&hl=blo&tip=toate
– http://www.gds.ro/Sport/2014-01-10/%22Ora+de+sport%22%3A+Campion+cu+Stiinta+in+1974,+Ion+Velea+a+povestit+intamplari+inedite
– http://www.gds.ro/Sport/2014-04-24/Sandu+Boc+o+vede+pe+CSU+Craiova+in+Liga+I
– http://www.gds.ro/Sport/2010-06-08/Teodor+%C5%A2aralunga+crede+ca+Stiinta+va+renaste
– http://www.gds.ro/Sport/2014-04-29/%C5%A2aralunga+mizeaza+pe+Balint+si+compania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS